Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Prăpastia indiferenţei

Sunt izolaţi, privaţi de senzaţia elementară a mişcării libere, iar când reuşesc să evadeze cumva din propria imobilizare se împiedică de incompetenţa şi lipsa de compasiune a autorităţilor locale. Ei sunt oamenii cu dizabilităţi locomotorii care depind de patru roţi şi, în cel mai bun caz de o baterie. Peste 170 de brăileni sunt condamnaţi zilnic la umilinţă pentru că instituţiile publice nu le asigură accesul în incinta unităţilor, la zonele de promenadă sau în mijloacele de transport în comun. Dar nu pentru că nu pot, ci pentru că pur şi simplu sfidează legile care nu aduc profit, ci îi obligă la cheltuieli. Rampele de acces pentru persoanele în cărucioare fie lipsesc, fie sunt inutilizabile. Şi asta în condiţiile în care de 15 ani legea obligă toate instituţiile statului să aibă rampe. Dar aici ne lovim de un alt handicap. Iresponsabilitatea. Când întrebi cine urmăreşte aplicarea legii, autorităţile brăilene fie ne prezintă cifre fictive, fie ridică din umeri şi dau răspunsuri halucinante, de tipul: "Nu ţine de noi " .

Pentru Alexandra Cristina Popa, o brăileancă de 29 de ani, ţintuită de mică în scaunul cu rotile, orice deplasare prin oraş, este un adevărat calvar. Am constatat asta pe viu, însoţind-o într-o scurtă plimbare prin oraş. Concluzia: În Brăila, drepturile persoanelor reprezintă doar vorbe goale pentru cei care ar trebui să aplice legile existente. Iar asta pentru că: unu, înălţimea bordurii nu permite urcarea scaunelor cu rotile pe trotuar, problemă întâlnită inclusiv în faţa Palatului Administrativ, zonă recent modernizată cu bani mulţi proveniţi din fonduri europene. Doi, pentru că nici măcar zona de promenadă de la fântâna cinetică nu este prevăzută cu rampe de acces până jos, ci doar până la jumătate. Trei, pentru că accesul în multe instituţii publice ca Primăria sau Prefectura este imposibil din moment ce nu există nici urmă de rampă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Casa Judeţeană de Pensii Brăila, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, Palatul Agriculturii iar exemplele pot continua. Nici măcar farmaciile sau unităţile spitaliceşti nu stau mai bine la acest capitol. Persoanele cu handicap se plâng că s-au răsturnat în repetate rânduri pe rampele unor farmacii pentru că sunt foarte abrupte, iar la unele spitale poţi doar să urci, nu şi să cobori, din cauza unghiului necorespunzător al rampelor de acces.
"Îmi pare rău că nu putem coborî nici măcar pe faleză. Singurul acces este pe Vadul Spitalului, care este foarte greu de urcat la întoarcere şi mai trebuie să ocolim şi tot oraşul. Nu pot să merg la un teatru, nu pot să merg la un film. La mall-ul de la Vărsătura există o rampă electrică, însă nu e folosită pentru că domnii de acolo sunt extrem de comozi şi nu se deranjează să o pună la dispoziţie. Am fost nevoită mai mereu să urc treptele în braţele cuiva. Nu am mers niciodată cu autobuzul, nu am mers niciodată cu tramvaiul, nu am mers niciodată cu trenul. Nu am cum să urc. Nici la farmacii nu pot să urc. Fiind electric, acest cărucior are greutate foarte mare pe spate din cauza bateriei şi la un unghi de peste 12 cm înclinaţie se lasă pe spate, mă răstorn. Am păţit aşa. Am o rampă în faţa scării, pentru care am dat personal bani să se realizeze şi acum este blocată de maşinile vecinilor, care deşi cunosc situaţia mea nu se obosesc să parcheze puţin mai încolo", ne-a spus, cu un nod în gât, Alexandra, tânăra care este supusă zilnic la grele încercări.

"La facultate nu au vrut să mă primească"

Alexandra suferă de boala Werdnig-Hoffman, cum este numită în dicţionarele de specialitate amiotrofia spinală progresivă. Este o boală neuromusculară progresivă, rară, caracterizată prin degenerescenţa neuronilor motori. Cu alte cuvinte, este problema de sănătate care se manifestă prin slăbirea muşchilor şi probleme musculare severe. Brăileanca îşi aminteşte că boala s-a instalat după administratarea unui vaccin la vârsta de 9 luni. De atunci se luptă cu sistemul. Sistem, din cauza căruia nu a avut acces la studii superioare finanţate de stat şi la un loc de muncă stabil. "Am fost la Şcoala 4, am terminat Liceul Economic iar la facultate nu au vrut să mă primească. Au zis că nu e cazul. Acest răspuns l-am primit de la toate facultăţile din Brăila. Unii directori mi-au zis că e suficient dacă am făcut 8 clase, restul este moft. Dar domnul director de la Economic nu s-a lăsat până nu a reuşit să mă înscrie la «Spiru Haret». Întâmplarea a făcut că după ce am intrat, la scurt timp tatăl meu a murit, de fapt a fost omorât pe stradă în urma unei dispute cu cineva. După nenorocirea aceasta nu am putut să continui facultatea, pentru că nu mi-am mai permis financiar. Fără facultate, nici loc de muncă nu am reuşit să-mi găsesc. Unde am încercat să mă angajez şi am depus CV-uri, patronii mi-au zis că degeaba sunt capabilă şi pot să fac munca pe calculator pe care mi-au dat-o ei, pentru că pot angaja pe cineva perfect sănătos care poate face şi o cafea în plus", ne-a povestit dezamăgită eroina noastră. Singura şansă la o viaţă normală pentru Alexandra este un transplant de măduvă osoasă care costă în jur de 150.000 de euro. Bani pe care Alexandra nu îi are. "Nu-mi place să cerşesc mila nimănui. Mi-ar plăcea să pot să merg ca un om normal, dar... venitul meu este de 290 lei pe lună, atât valoarează pensia de handicap de gradul 1 pe care o primesc de la stat..." , se consolează tânăra.

"Mori cu zile la Brăila!"

"Suntem primitivi şi lipsiţi de compasiune", este concluzia la care a ajuns Ioniţă Stelian, după 3 ani de imobilizare în scaun cu rotile. Are 65 de ani. A fost declarat cu handicap fizic gradul I, după ce i s-a amputat piciorul stâng din cauza unei artrite şi spune că de atunci nu mai are loc în societate. Totul i se trage de la combinat, spune el, unde a lucrat în grupa I, ca operator de secţie.
Viaţa de zi cu zi reprezintă pentru el un tur de forţă pe străzile oraşului. Prima încercare: mijloacele de transport în comun. Deşi mai toate autobuzele sunt echipate cu rampe de acces, şoferii nu catadicsesc să le deschidă. "Am vrut într-o zi să merg cu autobuzul de pe linia 10. Era autobuz din acelea noi, intrate recent în dotarea «Braicar» şi ştiu sigur că are rampă pentru cărucior, am citit în ziar. Am vorbit cu şoferul şi l-am rugat să lase rampa să urc şi eu în autobuz. Şi ce credeţi că mi-a zis? «Nu pot, bre, că a ruginit rampa, nu pot, nu merge». A închis uşile şi a plecat. M-a lăsat în drum şi am plecat pe şosea cu căruciorul până la piaţă. Am muncit o viaţă întreagă, ca să îşi bată ăştia acum joc de mine", s-a plâns bătrânul.
La instituţiile de care are nevoie, se loveşte de acelaşi tratament: "Am fost la Casa de Pensii, nici acolo n-am putut să intru, a trebuit să mă chinui cu mâna, să mă trag de o balustradă. Vorbesc de sediul acela, din spate de la Casa Modei, dar e valabil şi pentru clădirea din Calea Călăraşilor. Nici acolo nu au rampă. De exemplu, pe Călăraşi sunt rampe doar pe trotuar. Eu, ca persoană imobilizată în scaun cu rotile nu am acces pe faleză. De ce? Pentru că nu am un picior? Şi rampele care sunt, abia dacă poţi să urci pe ele. Sunt înalte. Chiar şi la Spitalul Judeţean şi la Spitalul 3, au câte o rampă imposibil de urcat. Trebuie să mă împingă cineva pentru că este foarte abruptă. Să facă domnule rampe, că nu avem pe unde merge. Noi mergem pe şosea. Dacă dă o maşină peste noi? Mori cu zile în Brăila!", se pronunţă răspicat pensionarul. Ioniţă Stelian are cărucior tot pe baterii. Un model mai vechi decât al Alexandrei care îi permite să meargă zilnic cam 12 km. "Ochiometric" vorbind, asta înseamnă pentru bătrânul care locuieşte la marginea municipiului, în zona Grădinii Zoologice, o plimbare până în Parcul Monument şi înapoi acasă.

Fuga de răspundere

Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nr. 448/2006 republicată, spune că autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate, să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare şi să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.
În ceea ce priveşte rampele de acces, existenţa acestora este reglementată în România de 15 ani, mai exact în OUG 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, la cap.III. Există şi normative care stabilesc clar ce unghi de înclinaţie trebuie să aibă rampele, în aşa fel încât să poată fi folosite cu uşurinţă de către persoanele imobilizate în cărucioare. Multe dintre rampele existente nu respectă, însă, nici pe departe aceste normative, fiind construite atât de abrupt încât nici persoanele normale nu le pot escalada fără teama de a aluneca. Cine anume trebuie să facă ordine în acest domeniu? La această întrebare găseşti răspuns cu mare greutate. În mod logic, noi am solicitat un punct de vedere de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, însă cei de acolo ne-au spus că problema rampelor de acces nu intră în sfera lor de activitate. Am fost îndrumaţi spre Primărie, mai exact spre instituţia arhitectului-şef, cea care eliberează autorizaţiile de construcţie. Arhitectul-şef Ion Marian ne-a cerut un răgaz pentru a se documenta, apoi, prea ocupat probabil, nu a mai putut fi contactat. Ne-am adresat, în consecinţă, Poliţiei Locale, cea care are în atribuţii amendarea celor care nu respectă disciplina în construcţii şi autorizaţiile eliberate de instituţia arhitectului-şef. De la Poliţia Locală am aflat, însă, că, potrivit legii, rampele nu intră în sfera sa de interes. "Încercaţi la Protecţia Consumatorilor", ne-au îndrumat şefii poliţiştilor locali. Nici Protecţia Consumatorilor nu a fost cu noroc: nu are atribuţii în domeniu. Şeful de acolo ne-a dat, însă, un pont: întrebaţi la Direcţia Muncii! În sfârşit! Adrian Ritzinger, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila (AJPIS - actuala denumire a Direcţiei Muncii n.n.) ne-a mărturisit că, da, instituţia pe care o conduce are în atenţie, printre altele, şi rampele de acces pentru persoane cu handicap. Adică verifică sediile de instituţii dacă au astfel de rampe şi aplică sancţiuni acolo unde este necesar. Ritzinger ne-a oferit şi o situaţie a activităţii din acest domeniu. Cifrele seci comunicate de directorul AJPIS arată că, în 2012, au fost verificate cinci clădiri, dintre care doar una nu era dotată cu rampă de acces, motiv pentru care proprietarul acesteia a fost amendat cu 6.000 lei. În 2013, au fost verificate 54 de clădiri şi tot una a fost găsită fără rampă, însă nu s-a dat nicio sancţiune. Ni s-a precizat, că este vorba despre Sediul Facultăţii de Inginerie de pe Calea Călăraşilor, care funcţionează într-o clădire de patrimoniu, dându-se de înţeles că acolo nu se poate face rampă. În fine, de la începutul anului în curs, AJPIS a verificat 7 clădiri şi toate aveau rampe.
Înţelegem, aşadar, că, din punctul de vedere al autorităţii care veghează la respectarea legilor referitoare la rampele de acces pentru persoane cu handicap, situaţia e în regulă şi nu există probleme. Asta deşi situaţia de facto din teren este de-a dreptul dezastruoasă! Ca să vă faceţi o idee despre felul cum stau lucrurile, este bine de precizat că inclusiv clădirea unde îşi are sediul AJPIS, situată pe Calea Călăraşilor, lângă BCR, nu este dotată cu rampă de acces...

În 5 luni, 15 sancţiuni

În ceea ce priveşte situaţia relatată de Alexandra Cristina Popa, care se plângea că a fost tratată umilitor când a încercat să îşi găsească un serviciu, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila afirmă că agenţii economici care procedează în acest fel riscă să suporte rigorile legii. Astfel, ITM ne-a informat că, în primele 5 luni ale anului curent, au fost efectuate verificări la un număr de 77 agenţi economici care desfăşoară activitate pe teritoriul judeţului Brăila, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi de respectare pe viitor a dispoziţiilor Legii 448/2006 republicată. "În timpul controalelor s-a urmărit ca angajatorii care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Angajatorii care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute mai sus, pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii: fie să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care au angajat persoane cu handicap, fie să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condiţiile prevăzute anterior ", se arată într-un comunicat remis cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" de ITM Brăila.

 




Categorie articol: 

Din cauza unor probleme ce țin de platforma Facebook, secțiunea “Comentarii” de pe platforma noastră online nu este, pentru moment, funcțională. Ne cerem scuze pentru acest incovenient și sperăm că situața va fi rezolvată cât mai curând.

Va puteți exprima opiniile, în continuare, pe pagina Facebook a cotidianului nostru,

https://www.facebook.com/Obiectiv.VoceaBrailei

Like / Share

Comentarii