Iată câteva întrebări care sar în evidenţă imediat după aflarea veştii că, la iarnă, încă-branşaţii la "CET" vor plăti mai mult decât dublu pentru încălzire. Regulile logicii indică două mari variante pornite de la această realitate a majorării preţului căldurii: ori până în toamnă se vor debranşa în grup şi ultimii clienţi rămaşi fideli sistemului, ori la anu' pe vremea asta "CET" va anunţa că s-a adâncit şi mai mult în groapa financiară pe fondul creşterii exponenţiale a datoriilor populaţiei la plata facturilor la energie termică. În ambele cazuri finalitatea pare aceeaşi: "CET" va fi închis şi cel mai probabil valorificat la fier vechi. Nu ai cum să nu te gândeşti la această ipoteză dacă priveşti peste hotărârea Consiliului Local prin care s-au aprobat tarifele ce vor fi aplicate la iarnă celor rămaşi racordaţi la "CET". Îmi este foarte clar că vor fi foarte puţini cei care se vor putea încadra în tranşele de venit stabilite de municipalitate, astfel încât să poată beneficia de subvenţie la încălzire. Dacă ne uităm pe pragurile de venit vom observa că vor putea beneficia gradual de sprijin financiar doar familiile cu venituri, atenţie! sub 9 milioane de lei vechi lunar. Nu, nu este vorba de venituri pe membru de familie ci pe întreaga familie. Deci, doi angajaţi soţ şi soţie, să spunem cu salariul minim fiecare dintre ei, nu au cum să intre la subvenţionare pentru că veniturile familiei lor depăşesc cu mult pragul maxim acceptat. Dar nici cazurile de sărăcie lucie - pentru că venituri per familie sub 600 lei/lunar fix, sărăcie lucie înseamnă - nu vor fi cu totul scăpate de griji: în această tranşă de venit facturarea căldurii se va face la un tarif cu 45% mai mari decât în iarna trecută. Păi, aşa stând lucrurile, nu e clar că acei care încă mai stăteau în cumpănă dacă să-şi monteze sau nu o sursă alternativă de încălzire se vor hotărî mult mai repede? Şi ghiciţi ce variantă vor alege? Să plătească mai mult încălzirea în sistem centralizat ori să-şi asigure independenţa chiar şi cu riscul unor credite împovărătoare? Iar acei puţini care vor rămâne, totuşi, branşaţi la "CET", siliţi de condiţia financiară gravă, cu ce bani vor plăti încălzirea? Nu cumva vor lăsa să se adune datorii peste datorii la întreţinere nutrind speranţa că, cine ştie, se va întâmplă vreo minune şi le vor fi şterse datoriile? Şi apoi mai e o problemă: dacă vor rămâne branşaţi şi mai puţini decât în prezent, cum va putea funcţiona sistemul de termoficare şi aşa dat peste cap de faptul că acum gradul de debranşare este de peste 60%? Iată, aşadar, de ce devine din ce în ce mai clar că finalul termoficării centralizate la Brăila este fooooarte aproape. Şi dacă aşa stau lucrurile, de ce nu iese curajos la rampă onor municipalitatea şi să ne spună pe şleau cum stă treaba: "măi, oameni buni, găsiţi-vă singuri soluţii pentru că noi nu mai vrem să mai ţinem «CET»-ul". De ce nu face asta? Păi, pentru că ne-am întoarce cu discuţia fix de unde am început acest material: pentru ce s-au pompat atâţia bani, ani la rând, în sistemul local de termoficare, dacă, de fapt, ţinta era oricum închiderea lui?
