În cadrul programului "Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!", derulat pe parcursul acestei săptămâni, Asociaţia Columbofilă "Danubius" Brăila a promovat activitatea de creştere a porumbeilor în două şcoli din municipiu, "Fănuş Neagu" şi "Ecaterina Teodoroiu". Astfel, copiii au putut afla lucruri foarte interesante despre creşterea porumbeilor, despre rolul acestor păsări în cele două războaie mondiale şi despre concursurile la care participă aceşti "atleţi ai cerului".
"Elevilor le-au fost prezentate aspecte legate de viaţa porumbeilor voiajori, ataşamentul dintre porumbei şi columbofili, rolul porumbeilor în cele două războaie mondiale, detalii legate de concursuri, orientarea porumbeilor, viteza de zbor. Toţi copiii au avut ocazia să înveţe cum se ţin în mână porumbeii, să ia primul contact cu aceşti atleţi ai cerului", ne-a declarat deputatul Marian Dragomir, preşedintele Asociaţiei Columbofile "Danubius".
Pentru ca elevii să perceapă mai uşor informaţiile, le-au fost prezentate două filme privind rolul porumbeilor voiajori în misiuni militare şi activităţile specifice columbofiliei. La finalul părţii teoretice, copiii au asistat la eliberarea şi lansarea în zbor a câtorva porumbei campioni, care au avut de-a lungul "carierei" rezultate deosebite în concursuri naţionale şi internaţionale.