Mergi la conţinutul principal

Magia lui Eminescu în mâinile elevilor brăileni

• sfârșitul de săptămână a adus la Brăila culoare și poezie, odată cu desfășurarea Concursului județean ”Eminescu în vers și culoare” – ediția a XI-a, la Colegiul Național Pedagogic „D.P. Perpessicius”• sute de copii au transpus în pictură fragmente din poeziile ”Călin, file de poveste” și ”Sara pe deal”, în cinstea Zilei Culturii Naționale
 

Emoție, culoare și poezie la Brăila, într-un cadru dedicat valorilor culturii românești. Concursul județean ”Eminescu în vers și culoare”, ajuns la ediția a XI-a, s-a desfășurat vineri, 17 ianuarie 2026, la Colegiul Național Pedagogic ”D.P. Perpessicius”, cu prilejul Zilei Culturii Naționale și al aniversării nașterii marelui poet Mihai Eminescu. Evenimentul din acest an a marcat un record de participare, numărul copiilor înscriși fiind aproape dublu față de edițiile precedente, semn al interesului tot mai mare pentru exprimarea artistică și pentru universul eminescian. Elevii au transpus în culoare și emoție fragmente din poezii consacrate, demonstrând nu doar talent, ci și o sensibilitate aparte față de versul clasic românesc.
La clasele a III-a, nu mai puțin de 42 de echipaje, formate din câte doi elevi, s-au întrecut în redarea plastică a unui fragment din poezia ”Călin, file de poveste”, în timp ce la clasele a IV-a, 37 de echipaje au avut ca sursă de inspirație versurile poeziei ”Sara pe deal”.

Alegerea fragmentelor din ”Călin, file de poveste” și ”Sara pe deal” nu a fost întâmplătoare. În prima dintre poezii, elevii de clasa a III-a au surprins, prin culoare și desen, universul de basm creat de Eminescu – o lume luminoasă, populată de personaje delicate, natură feerică și emoții pure. Prin linii blânde și nuanțe calde, micii artiști au redat farmecul copilăriei, al visării și al iubirii inocente, transformând versul eminescian într-o poveste vizuală plină de sensibilitate. În schimb, ”Sara pe deal”, poezia aleasă pentru elevii de clasa a IV-a, a deschis drumul către o exprimare artistică mai profundă și mai contemplativă. Apusuri liniștite, dealuri scăldate în lumină caldă, turme întorcându-se acasă și clopotul care bate domol au prins viață pe hârtie, într-o atmosferă de calm și melancolie. Copiii au reușit să transpună plastic nu doar peisajul, ci și starea de așteptare și emoția iubirii tăcute, sugerate subtil de poet, demonstrând o maturitate artistică surprinzătoare pentru vârsta lor.

Evaluarea a fost realizată chiar în ziua concursului de o comisie formată din profesori de educație plastică, de limba română și cadre didactice din învățământul primar, care au analizat cu atenție creațiile elevilor proveniți de la numeroase unități de învățământ: Colegiul Național ”Ana Aslan”, Școlile Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, ”Mihu Dragomir”, ”Ion Băncilă”, ”Ion Creangă”, ”Vlaicu Vodă” – Cazasu, Liceul de Arte ”Hariclea Darclée”, Școala Primară ”Sfânta Maria”, Școlile Gimnaziale ”Mihai Viteazul”, ”Fănuș Neagu”, ”A.S. Pușkin”, Berteștii de Jos, Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Măxineni, Liceul cu Program Sportiv, ”I.L. Caragiale”, ”Vasile Alecsandri”, ”Ecaterina Teodoroiu” – structura ”Sfântul Andrei”.
Premiile
și mențiunile au fost acordate pe fiecare secțiune, în funcție de punctajele obținute, conform grilei de evaluare, departajarea fiind realizată pe baza notelor acordate de cei patru evaluatori pentru fiecare lucrare. Concursul a fost coordonat de profesorii pentru învățământ primar Iuliana Pătrașcu, Mariana Mircioi și Rodica Bianu, cu sprijinul directorilor Dana Elisabeta Piron și Fănica Lupea, al colegelor din învățământul primar și al inspectorului pentru învățământ primar, Ecaterina Bonciu.
La final, organizatorii au transmis felicitări tuturor copiilor participanți și cadrelor didactice îndrumătoare, apreciind dăruirea, creativitatea și sensibilitatea cu care elevii au reușit să transforme versurile eminesciene în creații plastice pline de expresivitate, confirmând, încă o dată, că opera lui Mihai Eminescu rămâne o sursă vie de inspirație pentru tinerele generații.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro