Pop l-a demis, Pop l-a repus în funcţie. Cătălin Canciu a revenit la conducerea ISJ Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pop l-a demis, Pop l-a repus în funcţie. Cătălin Canciu a revenit la conducerea ISJ Brăila

* începând de astăzi, Canciu este din nou inspectorul şcolar general al ISJ Brăila

 

 

 

După aproape două săptămâni de la câştigarea procesului cu Ministerul Educaţiei, Cătălin Canciu a fost repus în funcţie fix de cel care l-a demis. Ministrul Liviu Pop a trimis ieri, la ora 18.00, Ordinul privind încetarea delegării atribuţiilor specifice funcţiei de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila domnului inspector şcolar general adjunct Gheorghiţă Mihai Dan. Astfel, începând de astăzi, Cătălin Canciu redevine inspectorul şcolar general al ISJ Brăila.

Reamintim că pe 18 august, noaptea, prin fax, Canciu a fost demis la „pachet” cu alţi 12 şefi de inspectorate din ţară. La scurt timp de la aflarea veştii că a fost revocat din funcţie, acesta a atacat în instanţă decizia ministrului. Magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au amânat de două ori pronunţarea unei soluţii, mai întâi pe 19 septembrie, iar apoi pe 26 septembrie, iar pe 28 septembrie au hotărât suspendarea ordinului de revocare din funcţie.

Cătălin Canciu este al doilea inspector care îl „învinge” în instanţă pe Liviu Pop, după ce fosta şefă a ISJ Buzău, Florina Stoian, a fost şi ea reinstalată în funcţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro