"Soarta lui Mircea Geoană şi a noastră, a României, din păcate, s-a decis nici măcar pe 6 decembrie, ziua alegerilor, ci pe 3 decembrie, dacă nu mă înşel, o dată cu vizita la Vîntu. Nu mai putem să întoarcem istoria înapoi, deşi mi-aş dori enorm de mult şi eu, cred că şi-ar dori-o şi domnul Geoană, şi şi-ar dori-o şi foarte multe milioane de români. Dar istoria nu se întoarce niciodată", a declarat Victor Ponta, întrebat dacă mai există vreo şansă pentru Mircea Geoană la Comitetul Executiv Naţional.
Legat de posibile plecări din partid după excluderea lui Mircea Geoană din PSD, Ponta a răspuns: "Nu, nici vorbă. Nu este vorba de plecări, e vorba despre o presiune care se exercită de vreun an şi ceva din partea domnului Oprea şi a UNPR pe parlamentarii şi aleşii noştri locali în metoda pe care o cunoaşteţi, pe de-o parte dosare penale, pe de altă parte bani de la buget, asta s-a exercitat. Cei care au fost mai slabi au cedat deja, sper să nu mai fie. Dar, sigur, probabil că în această seară o să-i adresez o întrebare publică fostului meu coleg, domnul Oprea, şi o să-l rog dacă poate să vă precizeze cine l-a exclus din PSD şi de ce. Ştiu că domnul Oprea a plecat pentru că i se cerea să aducă crima organizată în Ministerul de Interne, eu stau bine cu memoria şi sper ca toată lumea să stea bine cu memoria".
Micea Geoană a fost eliminat din partid în urma votului din Comitetul Executiv Naţional al PSD de ieri.