Pompierii au început, ieri după-amiază, operaţiunile de îndepărtare a ţurţurilor şi a valurilor de zăpadă care ameninţau să se prăbuşească peste pietoni, de pe acoperişurile clădirilor istorice situate pe Str. Mihai Eminescu. După cum v-am mai informat, pericolul este prezent îndeosebi pe străzile 1 Decembrie 1918 şi Mihai Eminescu, unde se află clădiri istorice, cu acoperiş înclinat. Pe Str. Mihai Eminescu deja au apărut avertismente gen "Atenţie, cade zăpada!", scrise de administratorii spaţiilor comerciale de la parterul unor imobile.Vineri, în jurul orei 11.00, o patrulă a Poliţiei Locale a luat notă de situaţia din zonă şi a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru dărâmarea controlată a valurilor de zăpadă ce prezentau risc iminent de prăbuşire.