Or, Crin Antonescu, deşi la capitolul frumuseţii fizice nu pare a avea vreun rid anapoda, un dinte strâmb sau o pleoapă lăsată care i-ar putea da planurile peste cap, în schimb la cel al practicii va întâmpina probleme serioase. În primul rând, din 1997, de când a fost învestit în funcţia de Ministru al Tineretului şi Sportului, şi până în 2009, de când s-a metamorfozat într-un promotor bombastic al unei ultra-democraţii...de uz extern, dacă pot numi astfel tactica lui, Crin Antonescu nu s-a remarcat prin nimic. De parcă a huzurit într-un somn de cenuşăreasă. A venit la serviciu şi a plecat de la serviciu şi s-a perindat prin Camera Deputaţilor ca un pensionar nostalgic pe sub teii de pe Şcolilor: privind în jur, clipind delicat şi admirând peisajul. Până într-o zi când, renăscând din scăunelul propriei comodităţi, i s-a năzărit să candideze la "tronul" ţării. Nu-i nimic rău până aici. E dreptul lui şi, mă văd nevoit să recunosc, că flerul de politolog şcolit la Paris pe care îl are în dotare şi capacitatea de a-şi imagina reforme moderne, îmi lasă impresia unuia dintre cei mai culţi şi întregi la minte politicieni români. Numai că, şi acum intră în scenă bărbatul manierat, manifestându-şi şarmul dialogic în proporţie de 90%, Crin Antonescu pare a fi doar un depozitar de teorii politice. Şi cam atât. Armătura doctrinară cu care acesta iese la înaintare este una care, în actuala sado-maso telenovelă socio-politică, nu-i poate garanta nimic altceva decât un eşec absolut. De ce? Din motive ce vizează strict teoria formelor fără fond.
Programul lui este unul ireal, de salon franţuzesc, supus din start unui mediu nefertil şi, mai ales, ostil. Vedeţi voi, într-o ţară împărţită (majoritar!) în indivizi care vor să devină şoferii lui Dan Diaconescu, în indivizi care încă mai cred că Iliescu nu este un criminal cu zâmbet de arlechin stalinist şi în indivizi care fură de sting pentru că şi ăia "de sus" fac la fel, teorii occidentale precum "noua toleranţă", "multiculturalism", "corectitudine politică" şi "corectitudine socială" nu pot genera alt efect decât băşcălie antisemită şi băşcălie rasială. Ca să nu mai spun de astfel de declaraţii sinucigaşe: "mi-ar plăcea să credem cu adevărat că suntem în situaţia în care, teoretic, România poate să aibă şi un preşedinte de etnie maghiară, ţigan sau ce vreţi dumneavoastră". Spuneţi-i voi lui Gigel, care şi-a clădit întreaga viaţă pe ideea că evreii sunt ciuma pământului, că vreţi un evreu pe postul de ministru al finanţelor şi vă garantez că în maxim o secundă acesta va lua dimensiunile unui colos grecesc gata să vă strivească până la ultimul oscior de corectitudine politică. Fiindcă, fie că vrem să admitem sau nu, fie că ne mâhneşte sau nu, în mentalul nostru colectiv încă mai bâzâie roiuri de musculiţe ceauşiste ce ne împiedică să înţelegem odată şi pentru totdeauna că democraţia nu înseamnă hipermarketul şi sex-shopul, ci exercitarea avantajului de a te fi născut om cu schelet, creier şi inimă de sine stătătoare...
În fine, vreau să vă pun acum o mică întrebare, poate reuşesc şi eu să mă decid: politicianul poate fi vreodată un bărbat manierat?
