Cu atât mai mult nu pot pricepe cum poţi să critici un primar pentru că nu a abandonat proiectele pe hârtie ale predecesorului său şi le-a dus mai departe, în condiţiile în care la mijloc este vorba despre uriaşe finanţări externe. În acest context, ultima ieşire în presă a lui Gheorghe Chiru, preşedintele unui partid care pâna una-alta nu este validat din punct de vedere legal, arată cu degetul acuzator spre proiectul de reabilitare şi modernizare a Bulevardului Dorobanţilor. Chiru consideră acest proiect "lipsit de sens", "o mare gaură", deşi la mijloc este vorba, repet, în majoritate de bani europeni. Ce crede Chiru că era bine? După opinia sa, linia de tramvai trebuia nu modernizată, ci desfiinţată, iar în locul unui mijloc de transport nepoluant era mai bine să fie introduse pe trasee autobuze cu gazele de eşapament aferente. Mai mult, decât să se cheltuie bani pentru actuala lucrare, Chiru vedea mult mai utilă întocmirea unui "plan urbanistic cu impact". Rămâi mut în faţa unei astfel de logici care s-ar traduce cam aşa: decât să construieşti ceva palpabil cu mulţi bani primiţi "de-a gata", mai bine faci din bugetul propriu planuri urbanistice. Poţi critica eventual licitaţiile, constructorii care nu-şi fac treaba decât cu primarul pe post de diriginte de şantier, lucrătorii care sunt cu ochii doar după furat motorină şi alte materiale... Dar criticarea proiectelor, care oricum ai suci-o şi-ai învârti-o înseamnă modernizare cu bani europeni, mi se pare, fără supărare, o prostie. Din păcate, Gheorghe Chiru nu face altceva decât ceea ce fac TOŢI politicienii aflaţi în opoziţie, fie faţă de puterea locală, fie faţă de puterea centrală. Este suficient să ne uităm la televizor şi să vedem cum curg criticile politicienilor, INDIFERENT câţi specialişti neînregimentaţi politic susţin contrariul. Este suficient să rememorăm cei peste 20 de ani scurşi de la căderea comunismului ca să ne aducem aminte câte "reforme" au bulversat sistemul sanitar, câte "reforme" au răsturnat învăţământul doar pentru că, PRIN DEFINIŢIE, ce-a clădit cel dinainte trebuia musai demolat. Şi-atunci să ne mai mire de ce sistemele de stat, cu funcţionarii lor cu tot, au înţepenit şi opun atâta rezistenţă când este vorba despre înnoire, despre schimbarea mentalităţii? Păi, dacă politicienii ar fi învăţat să-şi recunoască reciproc meritele şi indiferent de rezultatele alegerilor să ducă mai departe ce-a fost bun în guvernarea anterioară, altfel ar fi arătat România de azi. N-a fost să fie şi, din păcate, nici nu se întrevede altceva la orizont.
