Nu credeam ca politica ar putea avea chiar atit de mult de-a face cu piata, dar uite ca realitatea e cu totul alta: pentru ca prin piete au lipsit afisele anti-Basescu in campania pentru referendumul cu demiterea presedintelui, seful Administratiei Pietelor, Simona Draghincescu, a fost pus la colt in sedinta de partid. Suna cam a intimplare demna de vremurile PCR, dar in fapt e vorba despre PNL Braila. Mai multi liberali s-au aratat nemultumiti, ba chiar lezati de prestatia electorala a directoarei Pietelor si au propus punerea ei in discutie la partid. Ba chiar se vorbeste despre schimbarea ei din functie pentru ca nu a umplut pietele cu afise anti-Basescu. Iar acesti liberali nu se declara nemultumiti de activitatea omului politic Draghincescu, ci a directorului Pietelor, care exact din aceasta postura, spun ei, nu a facut tot ce i-a stat in putinta in timpul campaniei. De fapt, i se reproseaza ca n-a reusit sa-i convinga pe pietari sa lipeasca acele afise, mai ales ca, vorba lui Peter Mitu, sef de campanie la PNL, ea se intilneste toata ziua-buna ziua cu aceste persoane, au relatii de prietenie, au relatii contractuale, de plati, eventual facilitati pe care le poate acorda. Cu alte cuvinte, seful Pietelor trebuia sa mearga pe principiul te scutesc de plata daca pui afisele sau vezi ca nu-ti mai prelungesc contractul de inchiriere, daca nu lipesti afise anti-Base. De parca pietele sunt vreo firma privata a PNL si se poate face orice acolo, atit timp cit asta e voia patronului. O fi fost numita Simona Draghincescu in acea functie si pe criterii politice, cu sprijinul PNL, dar pina una-alta, Administratia Pietelor merge bine, iar directorul acesteia isi face treaba, din punct de vedere managerial. Si o fi fost directiva de la PNL Central ca liberalii din teritoriu sa dea totul in campania anti-Basescu, dar sa te simti lezat ca tarabele n-au fost pline de afise mi se pare mult prea exagerat, chiar daca directorul e membru PNL. Pai, pe acest principiu, ar fi insemnat ca toate institutiile statului sa fie pline de afise, ca doar sunt controlate de un guvern liberal. Sau daca ar fi venit cineva la Primarie sa ceara o autorizatie, sa i se spuna de catre functionarii de acolo ca i se da doar daca lipeste un afis anti-Basescu acasa la el.
Dar altul e fondul real al problemei: citi dintre liberalii care aveau tot dreptul sa lipeasca afise la intreprinderile lor private au si facut asta? Or fi fost Complexul de Porci, Soroli si Galco, ale liberalului Gheorghe Caruz, pline de panouri pro-demiterea presedintelui? La intrarea in Phoenix-ul lui Cibu sau pe eugeniile sale o fi tronat vreun mesaj anti-Basescu? Dar la cabinetele private ale medicilor liberali primeai un fluturas de campanie odata cu reteta? Hai, la sedinta de partid cu ei, ceapa lor de liberali neloiali!