POLITIC: Deputatul Gheorghe Coman, cercetat în libertate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Deputatul Gheorghe Coman, cercetat în libertate

Instanţa supremă a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman, dispunând ca deputatul să fie cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în cazul lui Gheorghe Coman măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă, vineri, deputatului Gheorghe Coman că este cercetat pentru "folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite". Învinuirea i-a fost adusă la cunoştinţă lui Coman după ce plenul Camerei Deputaţilor a votat încuviinţarea cererii de arestare preventivă a deputatului.

La scurt timp după i-a fost prezentată învinuirea, procurorii au trimis instanţei supreme propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a deputatului Gheorghe Coman, care a fost judecată de magistratul Daniela Encean.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti au solicitat arestarea preventivă a inculpatului Coman Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid, în prezent suspendat din această funcţie, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

Gheorghe Coman declara, la ieşirea de la DNA, că nu a luat bani şi că va colabora cu procurorii.

Bogdan Vlad, avocatul lui Coman, a spus că, în faţa anchetatorilor, poziţia procesuală a lui Coman a fost aceea că doreşte să se folosească de dreptul la tăcere.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, prin vot secret cu bile, solicitarea Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, fiind întrunite 190 de voturi în favoarea solicitării procurorilor. La şedinţa de plen, Gheoghe Coman nu a fost prezent pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a trimis săptămâna trecută preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman, într-un dosar penal instrumentat de DNA.

DNA arăta, într-un comunicat, că deputatul a fost prins în 19 decembrie, după ce a fugit cu maşina la momentul flagrantului. Gheorghe Coman a fost dus atunci la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, unde a stat peste trei ore.

Conform referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care s-a solicitat încuviinţarea arestării lui Gheorghe Coman, deputatul şi-a stabilit un cerc relaţional format din persoane care ocupau funcţii de conducere în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local, printre demnitari şi lideri politici.

Procurorii au arătat că deputatul Gheorghe Coman intermedia prin aceste persoane rezolvarea, în afara cadrului legal, a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice importante.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formaţiunii politice judeţene pe care o conducea, angajarea într-o funcţie publică de conducere a preşedintelui executiv al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator, intervenţia la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.

Într-o discuţie telefonică din 3 noiembrie, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor "înţelegeri", ar reveni Partidului Conservator.

În discuţiile telefonice interceptate de anchetatori apar şi numele ministrului Agriculturii, preşedintele PC Daniel Constantin, al consilierului personal al acestuia, al preşedintelui ANSVSA, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al preşedintelui ANFP, al directorului APIA Buzău, al preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales preşedinte PC Buzău săptămână trecută.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situaţiei acestuia în justiţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro