O să mai amintesc şi faptul că, dincolo de Catedrala Mântuirii Neamului - căci despre ea era vorba -, trei sferturi din bugetul Ministerului Culturii se duc anul acesta pe finanţarea de construcţii şi lăcaşuri de cult, ba chiar o să îndrăznesc să afirm, exagerând doar pentru a sublinia ce nu-mi pare în regulă, că ne îndreptăm încet-încet către un stat în care puterea sacerdotală va înlocui structurile democratice. În condiţiile în care în şcolile din România orele de religie aduc a îndoctrinare religioasă, în condiţiile în care Biserica Ortodoxă dispune de post de radio cu acoperire naţională, de o economie paralelă scutită de impozite şi taxe şi mai ales de o influenţă din ce în ce mai vizibilă şi mai agresivă asupra instituţiilor statului, în aceste condiţii, spuneam, senzaţia că BOR se află în plină ofensivă de acaparare a pârghiilor puterii şi de tentativă de control a societăţii este din ce în mai pronunţată.
La fel de îngrijorător este faptul că politicienii români, conştienţi de faptul că se află în plin declin de popularitate şi autoritate, se îndreaptă către altare hotărâţi să împrumute cât pot de mult din încrederea pe care românii o au în Biserică. Ultimele zile au fost reprezentative pentru acest tip de comportament, iar discursul proaspătului Episcop al Sloboziei şi al Călăraşilor, început cu mulţumiri adresate unui ministru, este ilustrativ pentru modul în care puterea celor sfinte îşi picură mirul încrederii populare pe fruntea oamenilor puterii lumeşti.
În acest context, blocarea accesului la dosarele de la Securitate ale unor înalţi prelaţi, finanţarea cu banii statului a fabuloasei Catedrale în ciuda recesiunii economice, dirijarea celei mai mari părţi din fondul Ministerului Culturii către şantierele BOR, impunerea politicii Bisericii în sistemul de educaţie, tergiversarea retrocedărilor unor clădiri din patrimoniul BOR către vechii proprietari şi îngroparea proiectului de lege care prevedea impozitarea afacerilor bisericeşti nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Sunt rezultatul parteneriatului dintre biserică şi oamenii politici şi tare mi-e teamă că toate aceste realizări nu au mai nimic de a face cu credinţa ori cu Dumnezeu, ci, mai degrabă, cu interesele lumeşti, cu puterea şi mai ales cu banii.
