Cazul de la Onești, în care un individ a luat ostatici doi muncitori care lucrau într-un apartament și i-a omorât ulterior, în prezența poliției, este un nou episod negru în activitatea polițiștilor români.
Să negociezi 5 ore (!) cu un individ care, de fapt, nu voia să negocieze a însemnat condamnarea la moarte a doi oameni nevinovați, nimeriți într-un apartament pe care criminalul, fost proprietar, îl pierduse în urmă cu vreo 10 ani (în cine-știe-ce condiții dubioase, așa cum reclama). Cinci ore de discuții purtate din fața blocului de polițiști, cu individul care stătea în balconul apartamentului! Acțiunea în sine a Poliției a demonstrat însă că polițiștii nu erau deloc pregătiți pentru o asemenea operațiune.
Poliția Română are și trupe speciale, teoretic pregătite pentru acest gen de operațiuni - alde SIAS, DIAS, SAS sau cum s-or mai numi ele - și fel de fel de specialiști în asemenea cazuri. Cel mai probabil, nu la Onești, ci la Bacău, așa cum ar trebui să aibă orice inspectorat județean de poliție. De la Bacău la Onești se face o oră în trafic normal – probabil 45 de minute cu girofarurile în funcțiune. Apelul la 112 privind sechestrarea celor doi muncitori a fost dat în jurul orei 11.45, chiar de către atacator, care a și spus ce are de gând, inclusiv că o să-i omoare pe cei doi, dacă revendicările sale nu sunt îndeplinite. Evident, primii au ajuns la fața locului alde „cașchetă” de la Onești, total depășiți de situație. Să zicem cam în jur de ora 12.00, când au început să stea de vorbă cu atacatorul. Nici măcar n-au luat situația prea în serios. „Profesioniștii” adevărați, ăia de la Bacău, cu trupe speciale și negociatori, cu lunetiști, cu oameni care știu să coboare în rapel de pe bloc direct într-un balcon, ar fi putut prelua situația în jurul orei 13.00. Nu știu dacă așa a fost sau nu sau dacă IPJ Bacău chiar are asemenea polițiști. Cert este că la fața locului au existat niște trupe speciale, a existat și un negociator, iar discuțiile cu individul au durat până în jurul orei 17.00!
Un negociator adevărat ar fi realizat că pretențiile atacatorului sunt absurde (300.000 de euro sau dreptul de proprietate asupra fostului apartament) și ar fi înțeles că individul nu are de fapt de gând să negocieze în adevăratul sens al cuvântului. Dar probabil e mai greu de înțeles când vorbești tocmai din fața blocului cu cineva aflat la etajul 3. Discuțiile – că nici nu pot fi numite negocieri – s-au încheiat după alte 4 ore, cu moartea celor doi ostatici pe care Poliția trebuia să-i salveze. Dar până să între Poliția în casă, cei doi fuseseră înjunghiați de suficient de multe ori încât să nu mai poată fi salvați de medici – unul era deja mort, probabil încă din timpul „negocierilor”. Pe polițiști și individ îi despărțeau de fapt o ușă de apartament. Cu toate acestea, nu s-a intrat peste el decât după ce i-a înjunghiat letal pe cei doi ostatici. Eșec total!
Se spune că peste tot există uscături și neprofesioniști. Dar, vorba unui comediant celebru, Poliția n-ar trebui să fie o instituție în care ajung uscăturile ori neprofesioniștii. Sau în care sunt ținuți în funcții fel de fel de habarniști. Nu m-ar mira dacă se va dovedi că polițiștii nu au acționat pentru că, undeva, cineva nu a dat un ordin să se intervină. Fix ca în cazul Caracal. Poate că polițiștii ăia din trupele alea speciale știu să facă și altceva decât să se mascheze și să spargă uși la 6 dimineața, ca să-i sperie pe unii din somn. Pe la exercițiile alea demonstrative de Ziua Poliției, zici că-s numai Rambo și Terminatori în trupele alea. Copiii, cel puțin, sunt impresionați. Dar uite că, la o fază reală, eșuează lamentabil.
Da, sunt întâmplări extrem de rare astea, precum cea de la Onești. Poate că un polițist din trupele speciale sau de oriunde nu prinde niciodată o asemenea operațiune în timpul carierei lui. Dar sunt acțiuni pentru care, teroretic, ar trebui să se pregătească permanent. Chiar dacă nu se întâmplă niciodată. Dar dacă se întâmplă așa ceva, să știe ce trebuie făcut și cum să se acționeze, astfel încât, în primul rând, victimele să fie salvate. Poate că au cariere prea scurte, că deh, se pensionează la 45 de ani. Sau poate că au șefi prea proști. Sau poate că nu au norme legale clare, ca să poată acționa. Sau poate că legea nu-i protejează suficient când acționează în forță asupra unui asemenea individ. Dar n-am văzut proteste ale sindicaliștilor din Poliție în care să se plângă de așa ceva, n-am văzut mitinguri în care să ceară legi mai bune pentru polițiști, n-am văzut demonstrații în care să ceară șefi mai pregătiți și competenți și n-am văzut marșuri de protest în care să militeze pentru o Poliție fără uscături. Deși acestea ar trebui să fie primele lor revendicări.
