Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii oferă daruri copiilor de la Casa "Fulda"

Astăzi, copiii de la Casa "Fulda" vor primi vizita poliţiştilor, care le vor oferi daruri de Moş Crăciun. Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, poliţiştii brăileni s-au gândit să le aducă zâmbetul pe chipuri copiilor instituţionalizaţi, dar şi micuţilor cadrelor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

La ora 11.00, la Casa "Fulda", situată în Cartierul Viziru I, 80 de copii de la complexul de tip familial, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, îi vor întâmpina pe poliţiştii în uniformă, care le vor aduce cadouri.

În ziua de 22 decembrie, la ora 14.00, copiii poliţiştilor vor primi sacoşele cu dulciuri la sediul Fundaţiei "Ancheta", din staţiunea Lacu-Sărat Brăila. Cadourile vor fi oferite din fondurile Corpului Naţional al Poliţiştilor Brăila, reprezentat de comisarul şef Marian Caragaţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro