Nicolae Niculescu, cel mai batrin dintre braileni, a vazut lumina zilei acum o suta si doi ani, iar povara virstei nu i-a crutat trupul, dar, din fericire, i-a lasat mintea limpede. Atit de limpede incit, daca ii vorbesti raspicat, linga urechea stinga, singura cu care mai aude cit de cit, primesti raspunsuri surprinzator de clare si coerente. "M-am nascut in satul Bordei Verde, in 1906, iar pina la virsta de 15 ani am stat acasa, linga parinti. Dupa aceea, am venit la Braila, ca ucenic la pantofarul de lux Sava Constantinescu. Am lucrat la el trei ani, mi-am luat diploma de cizmar si pe urma am plecat la Bucuresti, unde m-am angajat la un atelier de lux, de unde cumparau numai cuconasi si domnite. Acolo am muncit pina in 1940, cind am plecat la razboi", isi incepe mos Nicolae povestea vietii. Despre razboi nu are cine stie ce amintiri. Recunoaste ca nu a luptat cu arma in mina, fiindca a prins un loc la intendenta, iar misiunea lui a fost sa le duca mincare soldatilor. Dupa ce s-a declarat pace si a fost lasat la vatra, a renuntat la cizmarie si s-a angajat acar la CFR. Din aceasta slujba a iesit la pensie, prin anii '60, dar de muncit a mai muncit inca vreun sfert de veac, pina cind a implinit 85 de ani si a simtit ca nu-l mai tin puterile. "Am lucrat o perioada la o ferma, la vie si la pomi. Eram in echipa brigadierului Anton, un moldovean cu care m-am inteles tare bine. Dupa ce a plecat el, nu m-am mai dus nici eu la ferma aia. Am mai muncit pe la unul, pe la altul, tot felul de treburi, pina cind n-am mai putut", ne-a spus batrinul. Acum, picioarele nu-l mai ajuta aproape deloc, cu ochiul drept nu mai vede, cu urechea dreapta nu mai aude, iar masele i-au mai ramas doar citeva. "Virsta, ce sa-i faci...", zice el, hitru, facind haz de necaz. Dar, daca fizicul i s-a ramolit de tot, spiritul ii e inca in putere. De exemplu, nici nu concepe sa nu voteze pe 30 noiembrie. Nu stie prea bine pe candidatul carui partid o sa puna stampila, important e sa isi faca datoria de cetatean. "Eu nu am facut niciodata politica. Am votat cu taranistii, dupa razboi, dar, dupa ce au iesit comunistii, nu m-am inscris niciodata in partidul lor. Tatal meu, care a fost dascal, Dumnezeu sa-l ierte, m-a povatuit sa ma tin departe de politica si sa nu ma lepad niciodata de credinta mea, de crestin. Dupa ce au picat comunistii, au aparut atitea partide ca nici nu stii cu care sa votezi. Inainte de razboi, erau doua partide, liberalii si taranistii, acum e prea mare nebunie in politica asta", opineaza centenarul brailean. In numerosii sai ani de viata, batrinul a trait istoria pe care multi dintre noi o aflam doar din carti, iar marele lui regret este ca lumea nu mai e asa cum o stia el, in tinerete. "Inainte de razboi si de comunisti era alta viata, mai libera, dar si cu mai mult bun simt. Lumea era altfel, mai inteligenta, mai credincioasa, cu mai multa umanitate. Acum e o democratie nebuneasca si e prea multa rautate intre oameni".
Secretul longevitatii: cumpatarea
Care este secretul longevitatii lui Nicolae Niculescu? Cumpatarea si intelegerea pentru cei din jur. "De mic copil, am avut parte si de bune, si de rele. Am muncit, dar m-am si odihnit. M-am distrat, dar fara betii si destrabalare. De mincat, am mincat si carne, si zarzavaturi, fara sa fac exces. Si am fumat, timp de 40 de ani", ne-a spus centenarul, demonstrind ca, pentru a trai indelungat nu e nevoie doar de renuntarea la obiceiurile considerate daunatoare, ci si de o buna mostenire genetica. "Tatal meu a trait 100 de ani, mama "doar" 80", ne-a marturisit Niculescu.
In prezent, traieste inconjurat de o singuratate apasatoare, intr-o garsoniera situata la etajul sase al unui bloc de pe B-dul. Dorobantilor. "Era bine daca aveam parte de o batrinete in familie", spune centenarul, cu vocea gituita de emotie. N-a avut parte, insa, de ceea ce acum isi doreste atit de mult. Sotia i-a murit, la 81 de ani, iar unicul sau fiu s-a mutat cu familia in Brasov, dupa ce si-a pierdut locul de munca din Braila. Din cind in cind il mai viziteaza niste nepoti, iar treburile curente i le face o femeie pe care o plateste din pensie. "Tare mult ma ajuta femeia asta, nu stiu ce m-as face fara ea. Vine odata la doua zile si imi spala, imi face curat, imi gateste", ne-a spus batrinul. El ar vrea tare mult sa se mai plimbe prin oras, macar o data, dar ii este frica sa iasa singur din casa. "In starea asta, eu sint ca o cioara pe craca: a cazut, a mincat-o pisica! Daca ies pe strada fara sa am pe nimeni alaturi si mi se face rau, cine sa ma ajute? Lumea o sa se uite la mine si o sa zica: uite-l si pe betivul asta de mos cum cade din picioare. Acolo mi-as gasi sfirsitul!". Fiindca nu are cine sa-l scoata la plimbare, mos Nicolae isi mai inseala singuratatea privind la televizor. Aceasta ultima bucurie este, insa, umbrita de faptul ca televizorul sau cu diagonala de 31 cm este prea mic, pentru cit il mai ajuta pe el vederea si auzul. "Multa pomana si-ar face cineva cu mine, daca mi-ar aduce un televizor mai mare, sa pot vedea si eu ce se intimpla pe ecran, ca la asta ma uit degeaba, zaresc doar niste umbre mici", ne-a marturisit braileanul de 102 ani.
Secretul longevitatii: cumpatarea
Care este secretul longevitatii lui Nicolae Niculescu? Cumpatarea si intelegerea pentru cei din jur. "De mic copil, am avut parte si de bune, si de rele. Am muncit, dar m-am si odihnit. M-am distrat, dar fara betii si destrabalare. De mincat, am mincat si carne, si zarzavaturi, fara sa fac exces. Si am fumat, timp de 40 de ani", ne-a spus centenarul, demonstrind ca, pentru a trai indelungat nu e nevoie doar de renuntarea la obiceiurile considerate daunatoare, ci si de o buna mostenire genetica. "Tatal meu a trait 100 de ani, mama "doar" 80", ne-a marturisit Niculescu.
In prezent, traieste inconjurat de o singuratate apasatoare, intr-o garsoniera situata la etajul sase al unui bloc de pe B-dul. Dorobantilor. "Era bine daca aveam parte de o batrinete in familie", spune centenarul, cu vocea gituita de emotie. N-a avut parte, insa, de ceea ce acum isi doreste atit de mult. Sotia i-a murit, la 81 de ani, iar unicul sau fiu s-a mutat cu familia in Brasov, dupa ce si-a pierdut locul de munca din Braila. Din cind in cind il mai viziteaza niste nepoti, iar treburile curente i le face o femeie pe care o plateste din pensie. "Tare mult ma ajuta femeia asta, nu stiu ce m-as face fara ea. Vine odata la doua zile si imi spala, imi face curat, imi gateste", ne-a spus batrinul. El ar vrea tare mult sa se mai plimbe prin oras, macar o data, dar ii este frica sa iasa singur din casa. "In starea asta, eu sint ca o cioara pe craca: a cazut, a mincat-o pisica! Daca ies pe strada fara sa am pe nimeni alaturi si mi se face rau, cine sa ma ajute? Lumea o sa se uite la mine si o sa zica: uite-l si pe betivul asta de mos cum cade din picioare. Acolo mi-as gasi sfirsitul!". Fiindca nu are cine sa-l scoata la plimbare, mos Nicolae isi mai inseala singuratatea privind la televizor. Aceasta ultima bucurie este, insa, umbrita de faptul ca televizorul sau cu diagonala de 31 cm este prea mic, pentru cit il mai ajuta pe el vederea si auzul. "Multa pomana si-ar face cineva cu mine, daca mi-ar aduce un televizor mai mare, sa pot vedea si eu ce se intimpla pe ecran, ca la asta ma uit degeaba, zaresc doar niste umbre mici", ne-a marturisit braileanul de 102 ani.
