Peste 1000 ha din domeniul public al județului și administrarea Consiliului Județean Brăila, amplasate în perimetrul comunei Vădeni, au fost scoase recent la licitație pentru concesionarea pe 10 ani agricoli.
Foarte bine! Niciun brăilean nu cred că își dorește ca atunci când merge spre Galați să vadă o mare de bălării și scaieți zburători ca în Ciulinii Bărăganului. Doar că, din start, decizia aceasta mie îmi stârnește și niște semne de întrebare, și niște nemulțumiri. Și am să vă explic de ce.
1. Semnele de întrebare.
N-am stat să confrunt informațiile puse la dispoziție de CJ cu hărțile oficiale - lot 4, lot 6 bla bla bla - ca să identific terenul, că nu-s nici consilier în opoziție și nici cadastrist, dar, așa cum a fost expusă situația și faptul că doamna Bănică nu a participat la vot pe niciuna dintre deciziile luate mă duce cu gândul la vechiul scandal iscat de HG 2087/2004 între ADS, CJ Brăila, Agrozootehnica Vădeni și Orezicola Baldovinești, un război ce a târât ani de zile prin instanțe toate aceste societăți și instituții. Ideea este că acest teren este unul cu mari probleme – investiții recuperate/nerecuperate, recunoscute/nerecunoscute etc – și care în lipsa unui raport complex și complet, cu tot istoricul și situația la zi nu cred că ar stârni interesul unui alt investitor decât Agrozootehnica. Deci facem licitație ca să ce!?...
Apoi arenda – 1 tonă de grâu la hectar. Nici pentru raiul din Insula Mare statul nu a primit o așa avere (Agricost avea vreo 600 kg grâu/ha), de ce un investitor oarecare și-ar asuma o astfel de plată când poate găsi în județ în condiții financiare mai blânde pământ de o calitate mult mai bună!? Dar, hai să spunem că, în ultimii ani, s-a mai închis cercul arendașilor și o tonă de grâu la hectar nu-i ceva care să zdrobească o afacere. Doar că presiunea pe fermier e mare, căci, pentru a-și permite o astfel de arendă, producția ar trebui să se ducă clar peste 6-7 mii kg la hectar. Ori pentru această producție ai nevoie de investiții serioase, și nu mă refer doar la irigații, ci la tot ce presupune munca pământului, semințe, produse de întreținere a culturii, totul de bună calitate, lucrări de înaltă clasă, multe concepute și proiectate pe termen mediu și lung. Așa se explică concesiunea pe 10 ani. Dar de ce ar face un investitor toate aceste cheltuieli când în contract spune clar că: ”în cazul în care interesul local sau național o impune, la solicitarea expresă a concedentului, bunul concesionat sau parte din acesta va fi returnat acestuia fără nicio condiționare”?
Întreb doar și trec astfel la punctul 2, în opinia mea adevărata problemă a acestui colț uitat de țară. Pentru că, de-a lungul timpului, am înțeles poziția societății Agrozootehnica și nevoia ei de a-și păstra un teren în care a făcut niște investiții deloc de neglijat, cu riscul de a plăti printre cele mai mari concesiuni/arende din județ.
2. Nemulțumiri.
De vreo 25 de ani vorbim despre zona metropolitană Brăila-Galați, care, cu un pic de interes și implicare, ar putea deveni cel de al doilea mare pol economic și de dezvoltare al țării. S-au făcut tot felul de proiecte și scenarii, s-au desenat și redesenat hărți, s-au construit și reconstruit – pe hârtie – tot felul de drumuri, instituții, parcuri industriale, cartiere etc. Ani de zile ne-am cramponat și ne-am împiedicat de tot felul de orgolii stupide, de interese meschine, de pălăvrăgeli aiuritoare, pentru ca, într-un final să se ajungă la concluzia – doar podul poate fi fundația și liantul acestor visuri și dorințe. Și, de când s-a turnat primul cancioc de beton, pe față sau doar în sinea noastră, fiecare am sperat că, în sfârșit, megapolisului (Brăila- Galați, sau Galați- Brăila, sau Dunărea de Jos, sau cum Dumnezeu ați vrea să se numească că nici măcar pe asta nu s-a picat vreodată de acord) i s-a turnat și lui primul pilon. De aceea decizia Consiliului Județean Brăila de a arvuni pe 10 ani o suprafață atât de mare tot agriculturii mi s-a părut aproape o trădare a intereselor ambelor comunități de-a stânga și de-a dreapta Siretului. O lipsă completă de viziune, de curaj, de ambiție, de perspectivă. O dovadă clară că n-au niciun plan și nicio dorință de a profita de acest pod și așa prea mult așteptat, conceput, de fapt, ca un nucleu în jurul căruia să se dezvolte ambele orașe. Un pod care, însă, cu astfel de decizii, o să fie greu să aspire la un statut dincolo de o simplă șosea care să lege niște regiuni istorice.
Chiar sunt curioasă dacă Mihai Tudose a văzut și a aprobat proiectul de hotărâre de CJ și condițiile!
Să fie clar, sunt conștientă, nicio schimbare nu s-ar face peste noapte și că până punem noi lucrurile cap la cap pământul nu trebuie lăsat de izbeliște. Dar niște contracte din aproape în aproape, pe termene mai scurte de timp, chiar cu obligații financiare mai reduse astfel încât, la o adică, să n-o lălăim iar cu anii prin tribunale, ar fi fost o variantă prin care aleșii județeni ar fi demonstrat că le pasă. Și de pământ, dar și de oamenii care prin votul lor i-au învestit cu această putere și pe care de 30 de ani se încăpățânează să-i țină în sărăcie. Și încă 10 pe puțin de acum încolo.
