Poate vă era dor de un pod | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poate vă era dor de un pod

La prima vedere, părea că politicienii au renunţat, în sfârşit, la această himeră în care nu mai crede nimeni sau cu care mai poate fi cineva prostit, cel puţin la acest moment.

Dar, citind programul de guvernare al Cabinetului Ponta pentru anul 2012, ghiciţi ce anume se regăseşte la loc de cinste la capitolul "Transporturi în domeniul rutier". Evident, podul peste Dunăre de la Brăila. Astfel, noul guvern, care ar urma să fie votat azi în Parlament, şi-a propus ca, atenţie, chiar în acest an, să demareze nu analiza proiectului, nu efectuarea unui studiu de prefezabilitate ori fezabilitate, ci direct "Lansarea în regim de concesiune a proiectului Pod rutier peste Dunăre la Brăila-Galaţi". Mai exact, asta înseamnă că se va lansa deja procedura, astfel încât firmele interesate să construiască podul pe banii lor (urmând să-şi recupereze ulterior investiţia din taxa de pod), să se poată înscrie deja la licitaţie, cu şanse ca la alegerile generale din toamnă să se cunoască deja şi numele constructorului.
Nu cunosc cât ştie Victor Ponta despre istoria acestui pod - ori mai exact despre promisiunile legate de acesta -, nu ştiu cât de uşor s-a lăsat convins să-l introducă în programul de guvernare ori dacă are habar măcar despre prezenţa acestuia în respectivul program, de 52 de pagini. Cert e că cineva din staful său ori al conducerii de la Centru a PSD sau USL a venit cu această idee, de a băga măreţul pod în programul de guvernare nu pentru următorii 4 - 5 ani, ci pentru următoarele 6 - 7 luni (mi-e greu să-mi imaginez că Victor Ponta a conceput şi a scris singur cele 52 de pagini!).
Nu are rost acum să trecem din nou în revistă numele politicienilor care au tot făcut podul la Brăila - ultimul a fost chiar Emil Boc, prin vara anului trecut, plecat în China să găsească investitori pentru el. Oricât de mult ne-ar plăcea să visăm, realistic vorbind, un pod peste Dunăre nu se justifică la Brăila. În orice caz, nu acum. Nu ar fi rentabil pentru un investitor să bage acum câteva sute de milioane de euro. Nu într-un pod rupt din context. Un astfel de obiectiv ar avea o logică în cadrul unui program amplu de infrastructură la nivelul regiunii Sud-Est. Podul ar trebui să lege o viitoare autostradă sau măcar un drum expres, care să plece din Focşani şi/sau Buzău, adică din viitoarele autostrăzi Bucureşti - Buzău - Focşani - Albiţa - Republica Moldova, respectiv Focşani - Bacău - Suceava - Ucraina (care să se intersecteze cu viitoarea autostradă Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni) şi care să se continue apoi de la Măcin spre Tulcea şi spre Constanţa, spre viitoarea autostradă Constanţa - Mangalia - Bulgaria. Fără o asemenea interconexiune, podul nu va atrage traficul necesar pentru ca taxa de traversare să asigure recuperarea investiţiei într-un termen decent, de 25 de ani, care i-ar tenta pe potenţialii investitori. După cum se poate sesiza, sunt prea multe "viitoare autostrăzi" ca podul să aibă vreun sens pentru a se lansa spre concesiune în acest an. Nu sunt proiecte care să se facă peste noapte, nici măcar într-un întreg mandat de 4 ani. Mai ales în ritmul în care se construiesc la noi autostrăzi!
Nu spun că un asemenea obiectiv nu se va realiza vreodată. Toate acele viitoare autostrăzi descrise mai sus există în planurile pe termen mediu şi lung ale Uniunii Europene, unele aprobate chiar în această primăvară la nivelul Comisiei Europene, pentru a fi cofinanţate din fonduri nerambursabile. Dar planurile UE converg spre anul 2030, cea mai apropiată sesiune de finanţare fiind 2014-2020, nu spre anul electoral 2012 din România, în care Guvernul Ponta vrea să facă şi el podul peste Dunăre la Brăila, la fel ca toate guvernele din 1996 încoace.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro