Programul de relansare economică, anunţat de guvernul Orban la începutul lunii iulie, impresionează la prima vedere: investiţii publice şi finanţări de 100 de miliarde de euro, pentru următorii 10 ani. Printre altele, se vorbeşte despre 3.000 de kilometri de autostradă, 3 spitale regionale, 2.500 de şcoli modernizate, 40 de campusuri şcolare noi, 30 de cămine studenţeşti, sute de kilometri de căi ferate reabilitaţi, porturi modernizate, finanţări pentru companii şi tot aşa.
Un plan minunat pe hârtie! Doar că sunt toate şansele ca planul să rămână doar pe hârtie – capitol la care, s-a dovedit, nu ne întrece nimeni. A dovedit-o, cu precădere, cel mai recent, guvernarea anterioară PSD-ALDE, care promisese pentru 4 ani de guvermare câte-n lună şi-n stele. Promisiuni care au rămas tot pe hârtie – o hârtie pompos intitulată Program de guvernare. Şi PSD-ALDE promitea mii de kilometri de autostradă – au făcut câteva zeci, şi alea începute de alţii, 8 spitale regionale – n-au făcut nimic, un spital metropolitan – zero barat, sute de şcoli, grădiniţe şi creşe – s-au făcut câteva, pe ici, pe colo.
Evident, investiţiile publice în proiecte de infrastructură, în primul rând, sunt soluţia salvatoare în cazul oricărei crize economice, cu atât mai mult al celei generate de pandemia de Covid-19. Investiţiile masive ale statului în proiecte publice aduc în primul rând locuri de muncă, vitale în actualele condiţii, în care sute de mii de oameni şi-au pierdut joburile, urmare a închiderii a mii de firme private, la care se mai adaugă nişte sute bune de mii de români întorşi din Diaspora. În al doilea rând, asigură dezvoltare economică pe orizontală. În al treilea rând, atrage investiţii ulterioare masive şi o creştere economică sănătoasă.
Dar „Programul de relansare economică” al guvernului PNL are aceleaşi şanse de a rămâne doar pe hârtie. În primul rând pentru că nimeni şi nimic nu garantează continuitatea acestuia pentru următorii 10 ani. În al doilea rând, pentru că nici sursele de finanţare nu sunt foarte clar măcar precizate, nu mai spun garantate. În al treilea rând, pentru că pare oricum greu spre imposibil de transpus în realitate - de exemplu, statul român nu a reuşit să facă măcar 1.000 de km de autostradă în 30 de ani - de fapt, în 75 de ani, pentru că nici regimul comunist n-a fost mai breaz -, dar va reuşi să facă 3.000 de km în doar 10 ani?
Dar cel mai penibil moment a fost creat tot de PSD, care s-a trezit să acuze PNL că i-a copiat programul de guvernare. Mai bine tăcea! Nu de alta, dar e ca şi cum ai acuza pe cineva că minte la fel de mult sau de bine ca tine. Sau că a avut la fel de multă imaginaţie în a pune pe hârtie nişte proiecte. Ce-ai putea să copiezi de fapt dintr-o enumerare de planuri măreţe pe care oricum nu le pui în aplicare? Nişte planuri cel puţin la fel de măreţe. O fi şi greu să pui pe o hârtie nişte mii de kilometri de autostradă, spitale, şcoli, grădiniţe, căi ferate, porturi şi tot aşa, pe care să le fluturi înainte de nişte alegeri, dar de care să „uiţi” imediat după.
România chiar are nevoie de un asemenea plan de dezvoltare masivă a infrastructurii, care chiar ar salva ţara de la subdezvoltarea de care ne plângem cu toţii şi ar mai reduce din decalajul pe care îl avem faţă de statele dezvoltate sau chiar faţă de fostele ţări comuniste – unele dintre ele trecute recent chiar şi printr-un război, cum ar fi Croaţia. Dar pentru asta trebuie să existe un interes politic comun, în favoarea ţării, nu a intereselor de grup, care să se concretizeze într-un plan de acţiune comun, asumat de toată clasa politică pentru a fi respectat şi pus în practică, indiferent de cine se află la guvernare în următorii 10 ani. O idee însă mai greu de pus în practică decât construirea a 3.000 de kilometri de autostradă.
