Trăim vremuri ciudate. Scările de valori se răstoarnă de la o zi la alta, idolii sau oamenii inteligenți și de calitate, cei care ne-au marcat o vreme îndelungată existența sunt înlocuiți cu așa-zise vedete sau modele fabricate peste noapte după chipul și asemănarea unor lideri vremelnici, dreptatea, cinstea și bunul simț au fost aruncate în brațele deznădejdii și înlocuite cu iluzii, clișee și socializare virtuală. După un an de zile de pandemie, de carantină, distanțare și tot felul de alte restricții, pot spune că, pentru mulți dintre noi, nimic nu va mai fi ca înainte. Am înlocuit grădina cu vise, speranțe și flori din inima noastră cu spinii tăcerii, cu frică, disperare și îngrijorare. Copacul acela frumos, care înflorea în fiecare primăvară în sufletul nostru a îmbătrânit sub peticul de cer plumburiu și sub ploile de martie, iar cioburile de speranță nu reușesc să mai contureze normalitatea pe care ne-o dorim.
Ani de zile, am sperat că minoritatea aceea grobiană, care încearcă să se agațe de funcții și să se împăuneze cu titluri nemeritate nu ne poate influența. Am sperat că grosul mulțimii, format din oameni cu bun-simț, care pot schimba destinul acestei țări, va defrișa societatea românească de hoție, de ipocrizie, de mediocritatea care s-a extins și a acoperit instituțiile-cheie ale statului, precum mucegaiul din baie.
Cum altfel aș putea vorbi despre tinerii care se credeau viitori juriști, avocați, judecători sau procurori, dar care și-au început drumul în carieră prin furt și înșelăciune? Îmi place să cred că avem tineri demni de tot respectul, copii însetați de învățătură și de cunoaștere. Dar, ce respect pot să am față de niște înfumurați de la Facultatea de Drept a Universităţii din București, care au copiat la toate examenele online din prima sesiune?
S-a vehiculat ideea că această situație este unică în istorie. Dar, să nu uităm că aceeași facultate a propus, cu ani de zile în urmă, renunțarea la tezele de licență, tocmai pentru că acestea erau suspecte de plagiat și că lucrările se găseau la vânzare pe internet. Altfel spus, era imposibil să spui dacă o lucrare este a studentului respectiv, sau este cumpărată. Ei bine, dacă nu ar fi fost prinși cu mâța în sac, acești tineri ar fi înclinat mâine sau poimâîne balanța Justiției în favoarea celor care plăteau mai mult. Astfel de tineri cumpărabili și cumpărați se regăsesc la tot pasul, nu doar în rândul viitorilor magistrați. Plagiatul, furtul, copy-paste-ul, sau cum s-or mai fi numind aceste metode, au devenit o nouă formă de parvenire, chiar și în rândul elevilor de la clasele primare. Ca de obicei, spun acest lucru în cunoștință de cauză. Am jurizat recent sute de lucrări literare pentru un concurs național de creație, la care au participat copii talentați, cu poezie sau proză de calitate, în funcție de categoria de vârstă, iar unii participanți chiar merită să urce pe podiumul celor premiați. Dar, am întâlnit și poezii furate, cu punct și virgulă, de la autori cunoscuți sau, după rețelele de socializare. Ce a fost în căpușorul unor fetițe de nouă anișori, de exemplu, de la o școală din Galați, când au trimis în concursul de creație poezii furate, nu pot să înțeleg. Din întâmplare, noi, cei care am jurizat aceste lucrări, chiar am trecut prin școală și am învățat câteva lucruri esențiale, deși, în acele vremuri, nu exista nici internet, nici telefonie mobilă sau alte astfel de metode de comunicare. Pentru asemenea concurenți, nu poți propune decât...eliminare din concurs, pentru furt. Și, după cum spunea un bun prieten al meu, așa am reușit să rup aripile unor viitoare genii ale literaturii române. Sau, îmi place să cred, așa poți da o lecție părinților sau copiilor care au impresia că plagiatul, furtul, copy-paste-ul sau alte metode de furt pot fi o rampă de lansare, fie și într-un concurs de creații literare.
Spuneam la început că scările de valori se răstoarnă de la o zi la alta, iar tânăra generație nu prea mai are modele sau idoli. Pentru unii dintre ei, fie că sunt studenți la Drept, sau elevi în clasa a treia, furtul se învață încă din primii ani de viață, de la grădiniță, odată cu primele poezii. Să ne amintim doar de...
Cățeluș cu părul creț,
Fură rața din coteț.
El se jură că nu fură
și l-am prins cu rața-n gură...
Ce a vrut să spună poetul?
