* deși are vârsta de 15 ani, Florin mănâncă cu biberonul și are nevoie de pamperși, la fel ca un bebeluș * Costel Tănase, Alexia și mama ei, Irene, ajutați de membrii Asociației Down Brăila „Botez Vlad Sergiu”, i-au oferit daruri băiatului de la Bărăganul, dar și pamperși, de care are neapărată nevoie
Încă o pildă de omenie a membrilor Asociației „Îngerii lui Costel” și ai Asociației Down Brăila „Botez Vlad Sergiu”, câștigătorii Ediței a III-a a Galei de Excelență a Comunității Brăilene, Secțiunea „Voluntariat și implicare civică”. Aceștia s-au deplasat în comuna Bărăganul, acolo unde trăiește Florin, în vârstă de 15 ani, un adolescent cu handicap grav, diagnosticat cu Sindrom Down și care are nevoie de îngrijire permamentă, la fel ca un bebeluș.
„După o Gală de senzație pentru noi și o dimineață de alergare prin parc, am răspuns la apelul unei mame singure, care-l îngrijește pe Florin, băiatul ei în vârstă de 15 ani, diagnosticat cu Sindrom Down. Cei doi locuiesc într-o căsuță mică din comuna Bărăganul și se au doar unul pe celalalt”, ne-au transmis membrii Asociației „Îngerii lui Costel”.
Florin are nevoie de scutece absorbante, este nonverbal și merge destul de des prin spitale, având o sănătate precară. „Îngerii lui Costel” i-au făcut, săptămâna aceasta, o surpriză și i-au dus câteva baxuri cu scutece și alte mici cadouri donate de membrii Asociației Down Brăila „Botez Vlad Sergiu”.
„Costel Tănase, minunata Alexia și mama ei, Irene, au făcut posibilă bucuria lui Florin, adolescentul cu Sindrom Down, de la Bărăganul”, au mai precizat membrii Asociației „Îngerii lui Costel”, voluntari cu suflet mare, care pregătesc acum daruri pentru a-i ajuta pe copiii nevoiași, cu prilejul Sfintelor Paști.