* în realitate numărul acestora va fi mai mic, deoarece există elevi aflați în carantină după ce la clasele lor au fost depistate cazuri de Covid-19 * astăzi are loc proba la Limba și literatura română
Elevii de clasa a VIII-a susțin astăzi simularea examenului de Evaluare Națională, prima probă fiind cea la Limba și literatura română. În teorie, la probă ar trebui să participe 2.228 de elevi, atâți cât figurau înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar. În realitate numărul acestora va fi mai mic, deoarece clase întregi de elevi sunt în carantină după ce au fost depistate cazuri de Covid-19.
După proba la Limba și literatura română va urma cea la matematică, programată pentru data de 30 martie. Pe 31 martie este programată proba la Limba şi literatura maternă, iar pe 16 aprilie vor fi anunțate rezultatele. La fel ca la simularea Bacalaureatului, notele obţinute de elevi la simulările naţionale sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste testări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Rezultatele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog. Mai trebuie precizat că rezultatele obţinute la simulările naţionale nu vor fi afişate şi nu vor fi făcute publice.
După simulări, urmează vacanța de primăvară de o lună
Reamintim că Ministerul Educației a decis extinderea vacanței de primăvară cu două săptămâni, ca urmare a creșterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, astfel că perioada de repaus a elevilor va dura o lună, între 2 aprilie și 4 mai.
Nu toți elevii vor avea însă o lună de vacanăț. Este vorba despre clasele terminale, adică a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, care susțin examenele naționale în vară. Pentru acești elevi, vacanța de primăvară rămâne la datele planificate și cunoscute, respectiv 2 aprilie - 11 aprilie pentru Sărbătorile Pascale Catolice și 30 aprilie - 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe. În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor face ore online.
Calendarul Evaluării Naționale nu se mai schimbă
Deși inițial s-a dorit mutarea examenului de Evaluare Națională după cel de Bacalaureat, ministrul Educației a revenit asupra propunerii și a anunțat că nu se va mai modifica nimic, iar examenele vor fi susținute de elevi la datele stabilite în actuală structură a anului școlar. Astfel, Evaluarea Națională se va desfășura între 22 și 25 iunie. Pe 22 iunie va avea loc proba la Limba și literatura română, pe 24 iunie proba la Matematică, iar pe 25 iunie proba la Limba maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 29 iunie.
Bacalaureatul (probele scrise) va avea loc între 28 iunie - 1 iulie, iar probele de evaluare a competențelor vor fi echivalate conform unei proceduri stabilite la nivel de minister.