Percheziţii la Brăila. În vizor, contrabandiştii cu motorină şi ţigări | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Percheziţii la Brăila. În vizor, contrabandiştii cu motorină şi ţigări

* poliţiştii de la IGPR şi Ialomiţa au destructurat o grupare infracţională care avea, se pare, membri şi la Brăila * s-au efectuat 21 de percheziţii pe raza a 4 judeţe, Ialomiţa, Tulcea, Brăila şi Constanţa

 

 

Contrabandă cu motorină şi ţigări la Brăila. Poliţiştii au acţionat pentru destructurarea unei grupări infracţionale şi au descoperit importante cantităţi din produsele vizate.

În urma celor 21 de percheziţii efectuate ieri, 10 noiembrie, pe raza a 4 judeţe, s-au confiscat peste 2.000 de litri de combustibil, 160 kg de îngăşăminte chimice, 24.200 lei şi 1.130 de euro. Judeţele vizate au fost Brăila, Ialomiţa, Tulcea şi Constanţa.

Cei care au pornit la atac au fost poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, percheziţiile fiind efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. După cum se arată în comunicatul Poliţiei Române, activitățile s-au desfășurat la locuințele unor persoane bănuite de deţinere şi vânzare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi eliberare pentru consum. ”În urma perchezițiilor, au fost identificate şi ridicate 1.806 litri de motorină neaccizată, 380 litri de benzină, pachete cu ţigări cu timbru fiscal emis de autorităţile din Ucraina, 160 kg. de îngrăşăminte chimice, setci pentru pescuit, peşte şi produse din peşte, 80 de cartuşe de vânătoare, sume de bani”, se arată în comunicat.

În urma administrării probatoriului, 11 persoane au fost reținute şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Ialomiţa. Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – noiembrie 2016, persoanele în cauză ar fi achiziţionat, de pe împingătoarele de barje, sub pavilion străin care tranzitau judeţul Ialomiţa pe fluviul Dunărea, motorină neaccizată, îngrăşăminte chimice, ţigarete fără timbru fiscal sau cu timbru fiscal emis de Ucraina, Republica Moldova şi Belarus, pe care apoi le-ar fi comercializat către diferite persoane fizice de pe raza comunei Giurgeni şi a localităţilor învecinate. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro