Un incendiu violent a izbucnit luni seară, pe 15 aprilie, la Catedrala Notre-Dame din Paris şi, în câteva ore, cel mai vizitat monument istoric din Europa şi un simbol al Franţei şi al creştinătăţii a fost ruinat. Cu doar câteva zile înainte de Paştele catolicilor, edificiul a fost cuprins de flăcări imense în zona în care se efectuau lucrări de renovare şi catedrala a fost mistuită sub privirile îngrozite ale parizienilor şi ale lumii întregi, care au urmărit dezastrul în faţa televizoarelor.
În “Cocoşatul de la Notre-Dame”, Victor Hugo scria:
“Toţi ochii se ridicaseră spre acoperişul bisericii. Ceea ce vedeau era extraordinar. Pe culmea celei mai înalte galerii, o flacără mare urca între ambele turnuri, vârtejuri de scântei, o flacără dezordonată şi largă din care vântul purta la răstimpuri câte o fâşie. Dedesubtul flăcării, dedesubtul balustradei cu trifoi de jar, două jgheaburi cu boturi de monştri zvârleau neîncetat ploaia arzătoare ce-şi desprindea şiroaiele argintii pe tenebrele faţadei inferioare. Pe măsură ce se apropiau de sol, ţâşniturile de plumb lichid se desfăceau în jeturi, ca apa care ţâşneşte din nenumăratele găuri ale stropitoarei. Deasupra flăcării, turnurile enorme păreau mult mai impunătoare”.
O descriere aproape exactă a incendiului devastator care a izbucnit luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, distrugând acoperişul şi una dintre turlele bisericii a cărei construcţie a început în anul 1163 şi s-a finalizat în 1345.
“Sunt trist să văd cum arde o parte a noastră”, a transmis francezilor Emmanuel Macron, adăugând că “vom reconstrui această catedrală împreună”.
Un apel internaţional de strângere de fonduri a fost lansat imediat şi, în doar câteva ore, numeroşi şefi de stat şi de guvern au transmis mesaje de solidaritate cu poporul francez, iar miliardarii lumii au direcţionat sute de milioane de euro pentru Catedrala Notre Dame.
Alături de aceştia, primarul Bucureştiului donează, firme private româneşti donează, directori de muzee redirecţionează donaţii primite pentru modernizarea muzeelor proprii, către fondul de refacere al catedralei pariziene.
Între timp, pentru monumentele, pentru clădirile de patrimoniu din România nu sunt fonduri, nu se găsesc soluţii de salvare.
Ca într-un joc de domino, sute de bisericuţe din lemn se prăbuşesc, sute de conace sunt devastate, zeci şi sute de clădiri din staţiuni sau...Cazinoul de la Constanţa arată ca după un război, pentru că autorităţile, oamenii politici şi toţi cei care ar trebui să găsească soluţii pentru păstrarea patrimoniului naţional nu mişcă un deget pentru a reda strălucirea de altădată a monumentelor istorice din ţara asta.
Apreciez solidaritatea întregii omeniri pentru refacerea Catedralei Notre-Dame. Apreciez faptul că bogaţii lumii, printre care şi mulţi români lăcrimează pentru dezastrul de la Paris şi donează sute de mii de euro pentru refacerea edificiului.
Dar, nu pot să nu mă întreb: pentru noi şi pentru dezastrul din ţara noastră, de ce nu lăcrimează nimeni? Pentru copiii care mor în spitale sau pentru bolnavii care zac fără medicamente, pentru bătrânii singuri din cămine, pentru casele care se prăbuşesc, pentru satele părăsite sau pentru pădurile noastre, care au luat drumul străinătăţii, de ce nu lăcrimează nimeni?
Apreciez că, în câteva zile, miliardarii lumii s-au mobilizat şi au donat sumele necesare pentru refacerea catedralei în care era păstrată cununa de spini purtată de Mântuitorul Iisus, un simbol al creştinătăţii. Astăzi, când intrăm în Săptămâna Mare cu gândul la patimile lui Iisus, nu pot să nu mă întreb de ce noi, românii, nu suntem în stare, după atâta amar de vreme, să fim buni creştini. De ce nu reuşim să facem ceva şi pentru clădirile noastre istorice, de ce nu plângem şi pentru casele memoriale, pentru clădirile de patrimoniu, lăsate de izbelişte, pentru pădurile, fabricile, uzinele sau combinatele vândute pe doi lei? De ce nu plângem pentru gropile din şosele, pentru satele îmbătrânite sau părăsite, pentru copiii care plâng după părinţii lor plecaţi în străinătate?
Preşedintele Franţei spunea că este trist să vadă cum arde o parte a ţării lui şi a asigurat poporul francez că vor reconstrui catedrala împreună.
Noi suntem trişti, pentru că nimeni nu ne asigură că mâine va fi mai bine pentru copiii sau pentru nepoţii noştri şi pentru că toţi politicienii care s-au vânturat pe la putere nu au urmărit decât propriile interese.
Francezii sunt trişti acum, dar Catedrala Notre Dame, se va reface în doar câţiva ani. Noi suntem trişti, pentru că nu vom mai reuşi niciodată să refacem ce am distrus în trei decenii. Să aveţi sărbători luminate!
