Nu văd că peste câteva zile începe şcoala, iar profesorii nu ştiu cum şi cât vor fi plătiţi, dacă vor lua sau nu concediu fără plată, ce mai conţin programele şcolare, care va fi structura anului, ce se doreşte de la sistem, ce înseamnă calitate pentru anul şcolar 2009 - 2010. Nici astăzi nu se ştie precis dacă vom avea învăţământ obligatoriu de 12 clase, cum vrea ministrul sau de zece clase plus una la grădiniţă, cum vrea celălalt ministru, din umbra lui Băsescu.
Nu văd că Poliţia deja face anchete pe datorie. Bani pentru benzină nu mai are de mult, sporurile poliţiştilor au intrat la apă, disperarea determinându-i să-şi strige nemulţumirile în stradă. Şi nu le pasă nici că până şi magistraţii au ajuns să iniţieze proteste. Şi, zău aşa, să intre poliţia şi justiţia în grevă şi să nu faci nimic concret?!
Despre sănătate, ce să mai comentăm, este de mult bolnavă, iar măsurile preconizate, vă asigur, nu vor face altceva decât să acutizeze boala.
Industria, agricultura... poveste veche. Practic, de ani de zile, economia luptă din răsputeri, fără sprijin concret şi coerent din partea statului, stat care are un unic scop: să mulgă. Vaci de muls, asta sunt societăţile private din România. Iar când, de epuizare, "o vacă" nu mai poate cotiza, la abator cu ea, fără regrete. Aşa s-a ajuns în situaţia ca Ministerul Muncii să devină, de fapt, Ministerul Protecţiei Sociale, după câţi şomeri are în evidenţe.
Ce mai, noi vedem clar: totul este de-a valma, nimeni nu mai ştie încotro să meargă. Guvernanţii însă, par a fi anesteziaţi. Nu reacţionează, nu le pasă. Sunt orbi, toată energia şi-o consumă pe conflicte, mai mult sau mai puţin fabricate.
Şi atunci, cine să asculte profesorii, medicii, poliţiştii, judecătorii? Cine să sară în ajutorul patronilor? Nimeni. Guvernanţii au treaba lor: se ceartă pe ciolan, dacă pleacă sau nu de la guvernare. Trăiesc într-o lume a lor, în care totul se învârte în jurul cuvântului "putere", departe de tot ceea ce pe noi ne macină, departe de tot ceea ce pentru noi înseamnă supravieţuire. Şi îşi permit luxul ăsta pentru că nimeni, niciodată, nu i-a tras cu adevărat la răspundere pentru calitatea muncii lor, pentru greşelile făcute. De aceea nu întreprind nici cel mai mic efort să-şi recapete vederea. Rămân orbi pentru că nu le pasă de ce se întîmplă, nu le pasă de noi, nu le pasă de criză. Pur şi simplu nu le pasă de nimic. Important pentru ei e doar să deţină puterea.
