Pensionarii cer să se clarifice ce înseamnă "pensie mare" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pensionarii cer să se clarifice ce înseamnă "pensie mare"

"Rog Prefectura să vorbim toţi acelaşi limbaj şi să propună Guvernului ca în legea bugetului de anul viitor să se stabilească aceste valori. Şi atunci când se vorbeşte în presă, când vorbeşte parlamentarul, când vorbim noi, despre categoria asta de oameni care are pensie ori salariu mare, să se spună şi suma, să ne dăm seama despre ce este exact vorba", a spus col. (r) Ion Dumitru, preşedintele Asociaţiei naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Filiala Brăila. Referitor la proiectul legii unice a pensiilor, acesta a spus: "Eu am pensie militară şi spun că este mică. Pensia trebuie să fie în funcţie de contribuţie, dar să se ţină cont şi de ce a făcut omul în viaţă", a fost de părere Ion Dumitru. Subprefectul judeţului, Florin Cârligea, a considerat că legea pensiilor speciale nu este corectă. "Eu nu văd corect cum au fost date pensiile acestea speciale pe ultimele trei salarii. Toată această clică politică şi-a mărit salariile în ultimele trei luni înainte de a ieşi la pensie, iar restul populaţiei plăteşte aceste pensii excepţionale, care nu sunt corecte. Aceste legi au fost date pentru anumite categorii şi pe perioadă determinată", a declarat Florin Cârligea. Din 2010, foştii magistraţi, aviatori sau poliţişti vor primi pensie în funcţie de salariul pe care l-au avut de-a lungul carierei şi în funcţie de vechime, la fel ca toată lumea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro