Pellegrini a precizat ca este satisfacut, dar nu multumit de rezultatul de miercuri. Tehnicianul crede ca Villarreal a inceput bine meciul. "Internazionale este, insa, o echipa foarte puternica si cu o capacitate mare de a strica jocul adversarilor", a adaugat Pellegrini.
Potrivit AS, Manuel Pellegrini considera ca Villarreal a jucat la acelasi nivel ca Inter. "Aceasta in conditiile in care aveam multi fotbalisti indisponibili din cauza unor accidentari", a spus Pellegrini.
Tehnicianul a precizat ca la al doilea gol al milanezilor, inscris de Obafemi Martins, in minutul 54, ar fi putut fi ofsaid, insa a mentionat ca aceasta este doar o indoiala a sa si nu critica arbitrajul.
"Villarreal inca mai viseaza la semifinale", a titrat cotidianul AS, care noteaza ca acesta este primul meci pierdut de Villarreal in actuala editie a Ligii Campionilor. "Villarreal a trecut de la euforie la suferinta in cele 90 de minute intense jucate pe San Siro. In ciuda infringerii, golul lui Forlan lasa deschisa sansa calificarii", scrie AS.
"Golul lui Forlan ne permite sa visam" este titlul unui articol aparut in cotidianul Marca. "Desi Inter a invins echipa Villarreal, pe San Siro, 2-1 este un rezultat bun pentru formatia spaniola in vederea returului. Golul lui Forlan ii permite lui Pellegrini sa viseze la semifinale", se mentioneaza in Marca.
"Villarreal isi pierde surisul", a titrat La Razon. "Echipa Villarreal a scapat cu viata de pe San Siro, dar cu sentimente contradictorii. Rezultatul este bun in vederea unui retur pe teren propriu, insa echipa lui Pellegrini nu a jucat la cel mai bun nivel, iar apararea a dat dovada de slabiciune", noteaza La Razon.
"Villarreal lasa o poarta deschisa" este titlul unui articol aparut in El Pais. "Echipa lui Pellegrini a pierdut la Milano in fata lui Inter, dar un 1-0 pe teren propriu ii va fi suficient pentru a se califica", scrie El Pais.