In urma articolului publicat in ziarul nostru de simbata, 18 august, "Directoarea unui liceu brailean si-a abandonat copilul", prof. Anicuta Bartoc, directoarea Liceului Economic "P. S. Aurelian", a fost suspendata din functie. Conducerea Fundatiei pentru Invatamint, Stiinta si Cultura "Prof. univ. dr. Alexandru Puiu", sub a carei egida functioneaza, a spus ca regreta faptul ca institutia a fost pusa intr-o asemenea situatie. Intr-un comunicat de presa se preciza ca directoarea Anicuta Bartoc a fost contactata de conducerea Fundatiei, iar explicatiile oferite de ea au diferit in anumite puncte de cele scrise in articol. Ca urmare, pe baza celor publicate a fost suspendata temporar din functie. S-a constituit o comisie interna, din persoane capabile sa judece situatia creata, care va analiza tot ceea ce s-a intimplat. Decizia finala in privinta mentinerii pe post se va lua in functie de raportul pe care il va face comisia.
"Daca era in familie sau era urmarit de un logoped sint convinsa ca se putea remedia deficienta lui"
Profesoara Anicuta Bartoc a nascut in luna mai a anului 1991 un baietel, George, pe care la numai citeva saptamini l-a dat in grija statului, spunind ca parintii ei nu stiu de existenta lui si nu poate sa-l ia acasa. Atunci cind copilul a implinit doi ani s-a pus problema adoptiei, insa mama a refuzat. A promis ca-l va vizita lunar, iar cind va implini trei ani il va lua acasa. Nu s-a tinut de cuvint si nu l-a luat acasa cind a implinit trei ani. "N-am dat niciodata dispozitie sa fie adoptat. Am dat in scris ca nu vreau sa fie adoptat. La momentul respectiv, cind a fost mic, am zis ca voi fi in masura sa-l iau acasa. Lucrurile au evoluat si in familie, si cu toate celelalte asa cum doream. Cind am fost pregatita sa-l iau am ramas fara serviciu si am renuntat, dar l-am vizitat. Am tinut legatura cu gradinita, cu el. Dupa ce am intrat in somaj a fost o perioada mai strimtorata si l-am vizitat mai rar", a povestit Anicuta Bartoc. Micutul a ramas tot in grija statului.
La patru ani, copilul a fost evaluat pentru prima data de specialisti pentru ca asistentii sociali care il aveau in grija sa stie la ce fel de gradinita sa-l trimita. Prima adeverinta medicala mentioneaza ca George are o intirziere mintala usoara, de gradul II. Pe baza acestei evaluari a fost trimis din leaganul in care a crescut, la gradinita speciala pentru copiii cu deficiente. Mama copilului a solicitat transferarea lui intr-un Centru de Plasament, refuzind din nou sa-l ia acasa, sub motivul ca parintii sai nu stiu de existenta acestui copil, ca ei cred ca a murit la nastere, dar ca il va vizita. Anicuta Bartoc avea atunci 32 de ani. Baietelul a urmat apoi scoala primara speciala.
Micutul se descurca bine, avea calificative "bine" si "foarte bine", era considerat ca avind o inteligenta medie. Dupa alti cinci ani, mama a facut din nou cerere sa fie transferat baiatul in alt centru de plasament, nr. 9, conform virstei sale, si a refuzat sa-l ia acasa. "Nu am stiut la inceput de aceasta problema a lui. El a fost la o cresa normala. In urma unui examen medical s-a constatat ca are o deficienta, adica un defect de vorbire. Dar eu cred ca este reglabila, nu este definitiva. El are aceasta problema numai cind se emotioneaza. Daca era in familie sau era urmarit de un logoped sint convinsa ca se putea remedia deficienta lui", spune, cu regret, profesoara Bartoc. Cu toate acestea, intr-una din fisele de evaluare ale micutului specialistii mentionau ca George s-a adaptat perfect la cerintele vietii de asistat al centrului de plasament.
Tatal sau propriul fiu?
Primul certificat de handicap al copilului apare in anul 2004, in urma cu trei ani, unde se mentioneaza ca are grad de handicap mediu si deficienta mintala usoara. Specialistii Directiei pentru Protectia Copilului au spus ca aceasta intirziere in dezvoltare a lui George se poate datora si faptului ca a crescut intr-un mediu institutionalizat. Daca ar fi fost luat in familie, copilul ar fi avut sanse mai mari sa se dezvolte mai bine si poate nu ar fi fost nevoie sa urmeze cursurile scolii speciale. In 2005 cazul a fost reevaluat de specialistii Directiei pentru Protectia Copilului si au solicitat mamei sa-si ia copilul acasa. Din pacate, Anicuta Bartoc a reinnoit solicitarea de plasament in institutii specializate spunind ca are o situatie familiala deosebita si daca se va schimba acest aspect va lua copilul acasa. Fisele de evaluare ale lui George din aceasta perioada mentioneaza faptul ca este un copil bun, nu minte, este ordonat, curat, ii place sa scrie, sa socoteasca, sa deseneze, are note bune si foarte bune, are creativitate, este sociabil, insa are si o instabilitate atentionala. Din anul 2006 mama a fost obligata la plata unei contributii pentru mentinerea copilului in institutie, 25% din venituri. George are practic tot ce-i trebuie din punct de vedere material, dar simte nevoia de a fi apreciat. "E adevarat, in ultimii trei ani nu l-am mai vizitat. Nu am putut. A fost o situatie delicata. Tatal meu a suportat trei operatii foarte grele. A fost operat o data de prostata si de doua ori de ocluzie intestinala. Poate ca am gresit ca l-am pus pe tatal meu inaintea copilului. Am gresit, dar cind am fost intrebata daca eu vreau sa iau acest copil sau il abandonez, am spus ca-l iau, dar imi trebuie timp sa ma apropii de el. El are o anumita virsta si trebuie sa fac pasi marunti in relatia cu el. El stie ca eu vreau sa ma apropii de el, dar este obisnuit cu o anumita viata. Este foarte greu, dar eu am incercat si incerc sa ma apropii de el asa cum trebuie. Eu de un an ma duc saptaminal la el", spune mama lui George. In cei trei ani copilul a pierdut legatura cu mama sa in momente importante ale vietii sale. Lipsa ei l-a determinat sa se apropie de familia Malureanu si de asistentii sociali. Mama disparuse din viata lui si s-a invatat asa, s-a adaptat la situatie, pentru ca in 2006 sa fie pus in situatia de a accepta sa mearga definitiv acasa la mama sa.
"Daca eu as fi vrut sa-l abandonez as fi semnat de la inceput pentru abandon"
DPC vrea ca acest copil sa fie luat acasa de mama, astfel ca din iulie si pina in septemrie a fost dat acasa, de proba. "Relatia cu mama se dezvolta foarte greu acum, el este deja mare, dar locul copilului e in familie. Acolo el se poate dezvolta, poate evolua. Am vazut cum au evoluat copiii cu handicap mult mai grav decit al lui. Unii chiar au iesit din gradul de handicap. Acum copilul este dat mamei din 1 iulie si va sta acolo pina pe 15 septembrie. El pastreaza legatura atit cu colegii sai, cit si cu familia Malureanu la care mai merge din cind in cind. A fi plasat mamei nu inseamna ca se vor rupe toate aceste legaturi pentru ca ar insemna o noua trauma pentru el, dar un lucru bun in viata lui ar putea sa apara datorita prezentei constante a mamei", a spus directorul adjunct al Directiei pentru Protectia Copilului, Simona Cimpoaie. Reprezentantii Directiei pentru Protectia Copilului au spus ca Anicuta Bartoc nici nu ar dori de fapt sa ia copilul acasa, ca incearca sa se eschiveze spunind ca de fapt, baiatul nu vrea sa mearga la ea. Ca argument in favoarea acestei ipoteze ei spun ca in apartamentul mamei copilul este lasat singur si nu are nici macar un tv, desi DPC s-a oferit sa-i dea un televizor. "Nu i-am luat televizor pentru ca nu am avut posibilitati si mi s-a impus sa-l iau si nu am fost pregatita. In apartamentul in care sta el acum eu nu am mai locuit de multa vreme. Televizor nu am acolo. Chiar aseara am discutat cu el, o sa ma imprumut, ca sa trag cablu si sa iau televizor. Pina la urmatoarea comisie el va avea televizor", spune Anicuta Bartoc.
De la inceputul acestui an Anicuta Bartoc l-a vizitat saptaminal si, spune ea, a reusit sa se apropie de el. "La inceput nici nu voia sa stea de vorba cu mine. Sint constienta ca am gresit, dar mi-am luat aceasta responsabilitate. Eu, in toamna, puteam sa spun ca-l abandonez, dar am refuzat, am spus ca-l iau acasa. Acum 16 ani gindeam altfel, erau alte timpuri, gindirea era alta. Viata m-a facut sa gindesc altfel si sa-mi schimb conceptiile. Daca eu as fi vrut sa-l abandonez as fi semnat de la inceput pentru abandon, as fi plecat fara sa ma uit inapoi, si as fi fost judecata la fel. Dar eu nu am facut asta. Orice pas facut in timp, a fost cu folos. Tot timpul am cautat ca sa-i fie bine. Au incercat sa ma puna intr-o situatie dificila, au inclus numele liceului si nu ar fi trebuit pentru ca practic nu e nici o legatura. Nu puteam sa ma duc sa le spun acest lucru. Era o problema personala. Eu nu am crezut ca se va ajunge vreodata aici. Sapte luni, de doua ori pe luna, am fost la comisie. Doar la doua comisii nu am fost in sapte luni. George nu vrea sa se rupa deodata de prietenii lui si la acest moment se incearca sa-l rupa deodata. Comisia a dorit ca totul sa se faca peste noapte. Relatiile noastre s-au imbunatatit in permanenta. Eu le-am spus ca din cauza acestei insistente de a-l lua acasa, el este traumatizat, este intr-o stare de alerta permanenta. Nu i s-a ascultat si lui parerea. El vrea ca la sfirstiul clasei a VIII-a sa mearga acasa si nimeni nu-l crede. In acest an, cit a mai ramas vreau sa vina la sfirsitul saptaminii acasa, sa stam impreuna. Eu sint convinsa ca dupa un an lucrurile vor fi in regula si il voi putea lua acasa. Nu mai are cinci ani sa-l oblig. Trebuie convins. Cind a auzit ca trebuie sa mearga acasa a inceput sa plinga. Le-am spus ca nu trebuie fortat si s-a interpretat ca nu vreau eu sa-l iau. El a plecat in tabara, dar si eu l-am ajutat. Nu a vrut sa mearga cu mine sa-si cumpere. I-am dat bani si am mers la el la apartament, mi-a aratat ce si-a cumparat", a mai spus mama lui George.
Copiii marcati de institutionalizare
Directorul Scolii speciale, prof. Viorica Mihalache, fosta directoare de la gradinita in care a invatat, cunoaste situatia lui George. Un copil placut, simpatizat, care raspunde solicitarilor, un copil care incearca sa se ataseze de toata lumea. Prof. Viorica Mihalache il cunoaste de cind era la gradinita speciala si isi aduce aminte ca pe vremea aceea mama se interesa de el. Dupa acei ani, datorita schimbarilor din sistem ale posturilor in care a fost numita, nu a mai tinut legatura cu mama copilului, iar acum, la scoala speciala, nu a mai vorbit cu mama. "La noi, la scoala, nu vin parintii sa se intereseze de copii, vin asistentii sociali, reprezentantii lor legali. E adevarat, nu am refuzat niciodata un parinte care voia sa afle ceva despre copilul sau, dar nici nu am avut asemenea situatii. Ei nu au un comportament obisnuit pentru ca sint marcati de institutionalizare. Orice li s-ar oferi ei tot poarta aceasta marca si este greu sa se adapteze apoi vietii in familie", a mai explicat prof. Viorica Mihalache.
Evolutia lui George la scoala a fost buna. Pe linga activitatile normale din unitatea scolara el face parte si din echipa de teatru. Este unul dintre copiii care au sanse mari sa se integreze in societate daca va avea putin sprijin. A terminat anul acesta clasa a VII-a. La anul, in clasa a VIII-a, va fi din nou testat de psihologi si in functie de evolutia lui va fi indrumat spre scoala de Arte si Meserii Speciala sau spre o Scoala de Arte si meserii normala.
"Daca era in familie sau era urmarit de un logoped sint convinsa ca se putea remedia deficienta lui"
Profesoara Anicuta Bartoc a nascut in luna mai a anului 1991 un baietel, George, pe care la numai citeva saptamini l-a dat in grija statului, spunind ca parintii ei nu stiu de existenta lui si nu poate sa-l ia acasa. Atunci cind copilul a implinit doi ani s-a pus problema adoptiei, insa mama a refuzat. A promis ca-l va vizita lunar, iar cind va implini trei ani il va lua acasa. Nu s-a tinut de cuvint si nu l-a luat acasa cind a implinit trei ani. "N-am dat niciodata dispozitie sa fie adoptat. Am dat in scris ca nu vreau sa fie adoptat. La momentul respectiv, cind a fost mic, am zis ca voi fi in masura sa-l iau acasa. Lucrurile au evoluat si in familie, si cu toate celelalte asa cum doream. Cind am fost pregatita sa-l iau am ramas fara serviciu si am renuntat, dar l-am vizitat. Am tinut legatura cu gradinita, cu el. Dupa ce am intrat in somaj a fost o perioada mai strimtorata si l-am vizitat mai rar", a povestit Anicuta Bartoc. Micutul a ramas tot in grija statului.
La patru ani, copilul a fost evaluat pentru prima data de specialisti pentru ca asistentii sociali care il aveau in grija sa stie la ce fel de gradinita sa-l trimita. Prima adeverinta medicala mentioneaza ca George are o intirziere mintala usoara, de gradul II. Pe baza acestei evaluari a fost trimis din leaganul in care a crescut, la gradinita speciala pentru copiii cu deficiente. Mama copilului a solicitat transferarea lui intr-un Centru de Plasament, refuzind din nou sa-l ia acasa, sub motivul ca parintii sai nu stiu de existenta acestui copil, ca ei cred ca a murit la nastere, dar ca il va vizita. Anicuta Bartoc avea atunci 32 de ani. Baietelul a urmat apoi scoala primara speciala.
Micutul se descurca bine, avea calificative "bine" si "foarte bine", era considerat ca avind o inteligenta medie. Dupa alti cinci ani, mama a facut din nou cerere sa fie transferat baiatul in alt centru de plasament, nr. 9, conform virstei sale, si a refuzat sa-l ia acasa. "Nu am stiut la inceput de aceasta problema a lui. El a fost la o cresa normala. In urma unui examen medical s-a constatat ca are o deficienta, adica un defect de vorbire. Dar eu cred ca este reglabila, nu este definitiva. El are aceasta problema numai cind se emotioneaza. Daca era in familie sau era urmarit de un logoped sint convinsa ca se putea remedia deficienta lui", spune, cu regret, profesoara Bartoc. Cu toate acestea, intr-una din fisele de evaluare ale micutului specialistii mentionau ca George s-a adaptat perfect la cerintele vietii de asistat al centrului de plasament.
Tatal sau propriul fiu?
Primul certificat de handicap al copilului apare in anul 2004, in urma cu trei ani, unde se mentioneaza ca are grad de handicap mediu si deficienta mintala usoara. Specialistii Directiei pentru Protectia Copilului au spus ca aceasta intirziere in dezvoltare a lui George se poate datora si faptului ca a crescut intr-un mediu institutionalizat. Daca ar fi fost luat in familie, copilul ar fi avut sanse mai mari sa se dezvolte mai bine si poate nu ar fi fost nevoie sa urmeze cursurile scolii speciale. In 2005 cazul a fost reevaluat de specialistii Directiei pentru Protectia Copilului si au solicitat mamei sa-si ia copilul acasa. Din pacate, Anicuta Bartoc a reinnoit solicitarea de plasament in institutii specializate spunind ca are o situatie familiala deosebita si daca se va schimba acest aspect va lua copilul acasa. Fisele de evaluare ale lui George din aceasta perioada mentioneaza faptul ca este un copil bun, nu minte, este ordonat, curat, ii place sa scrie, sa socoteasca, sa deseneze, are note bune si foarte bune, are creativitate, este sociabil, insa are si o instabilitate atentionala. Din anul 2006 mama a fost obligata la plata unei contributii pentru mentinerea copilului in institutie, 25% din venituri. George are practic tot ce-i trebuie din punct de vedere material, dar simte nevoia de a fi apreciat. "E adevarat, in ultimii trei ani nu l-am mai vizitat. Nu am putut. A fost o situatie delicata. Tatal meu a suportat trei operatii foarte grele. A fost operat o data de prostata si de doua ori de ocluzie intestinala. Poate ca am gresit ca l-am pus pe tatal meu inaintea copilului. Am gresit, dar cind am fost intrebata daca eu vreau sa iau acest copil sau il abandonez, am spus ca-l iau, dar imi trebuie timp sa ma apropii de el. El are o anumita virsta si trebuie sa fac pasi marunti in relatia cu el. El stie ca eu vreau sa ma apropii de el, dar este obisnuit cu o anumita viata. Este foarte greu, dar eu am incercat si incerc sa ma apropii de el asa cum trebuie. Eu de un an ma duc saptaminal la el", spune mama lui George. In cei trei ani copilul a pierdut legatura cu mama sa in momente importante ale vietii sale. Lipsa ei l-a determinat sa se apropie de familia Malureanu si de asistentii sociali. Mama disparuse din viata lui si s-a invatat asa, s-a adaptat la situatie, pentru ca in 2006 sa fie pus in situatia de a accepta sa mearga definitiv acasa la mama sa.
"Daca eu as fi vrut sa-l abandonez as fi semnat de la inceput pentru abandon"
DPC vrea ca acest copil sa fie luat acasa de mama, astfel ca din iulie si pina in septemrie a fost dat acasa, de proba. "Relatia cu mama se dezvolta foarte greu acum, el este deja mare, dar locul copilului e in familie. Acolo el se poate dezvolta, poate evolua. Am vazut cum au evoluat copiii cu handicap mult mai grav decit al lui. Unii chiar au iesit din gradul de handicap. Acum copilul este dat mamei din 1 iulie si va sta acolo pina pe 15 septembrie. El pastreaza legatura atit cu colegii sai, cit si cu familia Malureanu la care mai merge din cind in cind. A fi plasat mamei nu inseamna ca se vor rupe toate aceste legaturi pentru ca ar insemna o noua trauma pentru el, dar un lucru bun in viata lui ar putea sa apara datorita prezentei constante a mamei", a spus directorul adjunct al Directiei pentru Protectia Copilului, Simona Cimpoaie. Reprezentantii Directiei pentru Protectia Copilului au spus ca Anicuta Bartoc nici nu ar dori de fapt sa ia copilul acasa, ca incearca sa se eschiveze spunind ca de fapt, baiatul nu vrea sa mearga la ea. Ca argument in favoarea acestei ipoteze ei spun ca in apartamentul mamei copilul este lasat singur si nu are nici macar un tv, desi DPC s-a oferit sa-i dea un televizor. "Nu i-am luat televizor pentru ca nu am avut posibilitati si mi s-a impus sa-l iau si nu am fost pregatita. In apartamentul in care sta el acum eu nu am mai locuit de multa vreme. Televizor nu am acolo. Chiar aseara am discutat cu el, o sa ma imprumut, ca sa trag cablu si sa iau televizor. Pina la urmatoarea comisie el va avea televizor", spune Anicuta Bartoc.
De la inceputul acestui an Anicuta Bartoc l-a vizitat saptaminal si, spune ea, a reusit sa se apropie de el. "La inceput nici nu voia sa stea de vorba cu mine. Sint constienta ca am gresit, dar mi-am luat aceasta responsabilitate. Eu, in toamna, puteam sa spun ca-l abandonez, dar am refuzat, am spus ca-l iau acasa. Acum 16 ani gindeam altfel, erau alte timpuri, gindirea era alta. Viata m-a facut sa gindesc altfel si sa-mi schimb conceptiile. Daca eu as fi vrut sa-l abandonez as fi semnat de la inceput pentru abandon, as fi plecat fara sa ma uit inapoi, si as fi fost judecata la fel. Dar eu nu am facut asta. Orice pas facut in timp, a fost cu folos. Tot timpul am cautat ca sa-i fie bine. Au incercat sa ma puna intr-o situatie dificila, au inclus numele liceului si nu ar fi trebuit pentru ca practic nu e nici o legatura. Nu puteam sa ma duc sa le spun acest lucru. Era o problema personala. Eu nu am crezut ca se va ajunge vreodata aici. Sapte luni, de doua ori pe luna, am fost la comisie. Doar la doua comisii nu am fost in sapte luni. George nu vrea sa se rupa deodata de prietenii lui si la acest moment se incearca sa-l rupa deodata. Comisia a dorit ca totul sa se faca peste noapte. Relatiile noastre s-au imbunatatit in permanenta. Eu le-am spus ca din cauza acestei insistente de a-l lua acasa, el este traumatizat, este intr-o stare de alerta permanenta. Nu i s-a ascultat si lui parerea. El vrea ca la sfirstiul clasei a VIII-a sa mearga acasa si nimeni nu-l crede. In acest an, cit a mai ramas vreau sa vina la sfirsitul saptaminii acasa, sa stam impreuna. Eu sint convinsa ca dupa un an lucrurile vor fi in regula si il voi putea lua acasa. Nu mai are cinci ani sa-l oblig. Trebuie convins. Cind a auzit ca trebuie sa mearga acasa a inceput sa plinga. Le-am spus ca nu trebuie fortat si s-a interpretat ca nu vreau eu sa-l iau. El a plecat in tabara, dar si eu l-am ajutat. Nu a vrut sa mearga cu mine sa-si cumpere. I-am dat bani si am mers la el la apartament, mi-a aratat ce si-a cumparat", a mai spus mama lui George.
Copiii marcati de institutionalizare
Directorul Scolii speciale, prof. Viorica Mihalache, fosta directoare de la gradinita in care a invatat, cunoaste situatia lui George. Un copil placut, simpatizat, care raspunde solicitarilor, un copil care incearca sa se ataseze de toata lumea. Prof. Viorica Mihalache il cunoaste de cind era la gradinita speciala si isi aduce aminte ca pe vremea aceea mama se interesa de el. Dupa acei ani, datorita schimbarilor din sistem ale posturilor in care a fost numita, nu a mai tinut legatura cu mama copilului, iar acum, la scoala speciala, nu a mai vorbit cu mama. "La noi, la scoala, nu vin parintii sa se intereseze de copii, vin asistentii sociali, reprezentantii lor legali. E adevarat, nu am refuzat niciodata un parinte care voia sa afle ceva despre copilul sau, dar nici nu am avut asemenea situatii. Ei nu au un comportament obisnuit pentru ca sint marcati de institutionalizare. Orice li s-ar oferi ei tot poarta aceasta marca si este greu sa se adapteze apoi vietii in familie", a mai explicat prof. Viorica Mihalache.
Evolutia lui George la scoala a fost buna. Pe linga activitatile normale din unitatea scolara el face parte si din echipa de teatru. Este unul dintre copiii care au sanse mari sa se integreze in societate daca va avea putin sprijin. A terminat anul acesta clasa a VII-a. La anul, in clasa a VIII-a, va fi din nou testat de psihologi si in functie de evolutia lui va fi indrumat spre scoala de Arte si Meserii Speciala sau spre o Scoala de Arte si meserii normala.
