Poporul însă nu are de ce să fie liniştit. Gargara cu tăiatul pensiilor, salariilor şi privilegiilor nesimţite nu poate înlocui nici lipsa unui loc de muncă, nici diminuarea salariului, nici perspectiva şomajului, nici scăderea drastică a puterii de cumpărare. Spectacolul populist nu ţine loc de guvernare, iar mânia proletară afişată de Emil Boc împotriva "nesimţiţilor" cu pensii şi salarii mari nu poate înlocui eficienţa de care trebuie să dea dovadă o guvernare în folosul celorlalţi, cu pensii şi salarii mici, ridicol de mici sau revoltător de mici, cei care formează, de fapt, majoritatea covârşitoare a acestui popor. Nu ştiu cu ce îl încălzeşte pe un bugetar cu 800 de lei salariu, redus cu 200 de lei faţă de 2009, că unui "nesimţit" îi scade venitul de la 8.000 de lei la 4.000 de lei. Sau nu înţeleg la ce i-ar ajuta angajatului de la privat, cu minimul pe economie, faptul că altui "nesimţit", cu pensie de 10.000 de lei, i se "taie" 5.000 de lei. Sau cât de bine îi pare şomerului care de un an de zile îşi caută o slujbă faptul că Boc a mai redus din privilegiile unui "nesimţit", rămas întâmplător în vreo funcţie importantă din vremea unei alte guvernări, imposibil de înlocuit cu un om "devotat", membru de nădejde al partidului.
Indiscutabil, este nevoie de o reformă a sistemului de stat. Fără discuţie, statul nu are bani, este în criză de lichidităţi, ca să zic aşa, prin urmare trebuie să facă ceva pentru a mai petici situaţia. Într-adevăr, statul trebuie să facă economii de undeva, iar zona "nesimţiţilor" pare a fi cel mai la îndemână teritoriu "inamic" în care să operezi schimbări. Ce poate fi mai simplu decât să mai tai din salariile şi pensiile nesimţite? În realitate, operaţiunea se va dovedi însă extrem de dificilă şi costisitoare. În primul rând, pentru că diminuarea unei pensii este o chestie cam ilegală. Nu de alta, dar pensiile "nesimţite" au fost calculate în baza unor legi în vigoare la vremea respectivă. Poate că mulţi au ales să se facă militari, de exemplu, din simplul motiv că ştiau, încă din momentul în care şi-au ales facultatea, că vor avea atât un salariu mai bun, cât şi o pensie frumuşică după vreo 40 de ani de muncă. Să vii tu acum, statul român şi să spui că schimbi pensia cuiva după momentul în care ea a fost deja stabilită, e o chestie nu doar tardivă, ci şi cam pe lângă lege. Da, poţi veni cu nişte reguli noi pentru cei care abia de acum încolo vor ieşi la pensie! Sau poţi fixa criterii noi care să se aplice abia peste vreo 40 de ani, ca să ştie omul încă înainte de a-şi alege o meserie cam ce îl aşteaptă şi în viaţa de după muncă! Tăind însă din pensiile "nesimţite" acum, statul român nu va face altceva decât să atragă zeci sau sute de mii de procese civile, pe care cu siguranţă le va pierde - nu doar pentru că judecătorii sunt şi ei vizaţi de "elanul" lui Boc, dar şi pentru că aşa este firesc, legal vorbind, să se întâmple. Un drept stabilit deja, în baza unor norme legale, nu-i poate fi retras nimănui, decât în cazul în care se constată o ilegalitate. Iar asta se stabileşte tot în instanţă.
De altfel, Guvernul a mai păţit-o. Sunt mii şi mii de procese câştigate, de toate categoriile posibile de angajaţi, care au atacat în instanţă eliminarea unor drepturi salariale şi cărora statul le datorează acum sute de milioane de euro. Vor mai veni alte sute de milioane de euro de plată, din procesele viitoare.
Guvernul nu a înţeles că, de fapt, economiile făcute la buget nu se fac din reducerea pensiilor ori a salariilor bugetarilor şi că nu asta este adevărata măsură anti-criză, prin care să se aducă bani la buget. În altă parte trebuia lucrat, însă Executivul a dovedit că nu ştie sau nu e capabil să facă ceva în acest sens: să aducă o creştere economică prin stimularea sectorului privat, prin atragerea investiţiilor şi prin reducerea evaziunii fiscale. Dacă voia să facă economii, statul chiar avea de unde. Risipa banului public nu se face prin pensii şi salarii nesimţite, ci prin preţurile nesimţite cu care se asfaltează o groapă, cu care se deszăpezeşte un drum sau cu care se construieşte un kilometru de autostradă. Nesimţire este atunci când se cheltuiesc sute de milioane de euro pe borduri, zeci de milioane de euro pentru un portal al unei instituţii publice, sute de mii de euro pe aparatură medicală abandonată prin depozite ori zeci de mii de euro pe o maşină de poliţie. Nesimţirea se găseşte în varul din sediile instituţiilor de stat reabilitate, în cărămida din casele ANL, în betonul din clădirile publice sau la ghişeul în spatele căruia se ascunde birocraţia. Nesimţirea este cea cu care se fură banul public, cu care se aranjează contractele, licitaţiile, numirile în funcţii şi comisioanele. Nesimţirea umblă liberă şi nestingherită prin primării, consilii judeţene, direcţii descentralizate, agenţii, ministere şi palate guvernamentale ori prezidenţiale. De multe ori ia formă de primar, director, prefect sau ministru şi-şi dă cu părerea la OTV.
Pe unde trebuie căutată nesimţirea
O scenă împărţită de premier şi preşedinte cu Elodia şi fel de fel de ciumaci şi ciumace, întru liniştirea poporului român.
