S-a protestat din nou, duminică seara, în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării, împotriva legilor Justiţiei, pe care coaliţia de guvernare PSD-ALDE le cloceşte în Parlament, precum şi împotriva modificărilor fiscale, botezate de guvernanţi „revoluţia fiscală”, dar care mai tare încurcă lucrurile.
Pentru prima dată, însă, în mulţii ultimi ani de guvernare PSD, la proteste şi-au anunţat participarea, pe lângă zeci de organizaţii ale societăţii civile şi ONG-uri, şi două mari confederaţii sindicale: Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical. Fiecare cu câteva sute de mii de membri – cel puţin teoretic. Prin urmare, se anunţau proteste cu adevărat consistente.
Proteste au avut loc şi la ele au participat vreo 45.000 de oameni – peste 25.000 în Bucureşti. Teoreticii sindicalişti, însă, n-au prea apărut. În practică, sindicaliştii s-au pierdut undeva pe drum, cel mai probabil prin case. Nu că ei nu ar fi avut de ce să protesteze. Dar, explica liderul uneia dintre organizaţii, cică nu a prea fost timp de mobilizare, organizarea făcându-se „pe ultima sută de metri”.
Şi totuşi, anunţul de participare a sindicatelor la proteste a venit cu zile bune înainte, iar protestele de duminică seara aproape că au devenit o tradiţie – nu e ca şi cum ar fi fost chiar o surpriză şi nu se ştia. Membrii de sindicat trebuie mobilizaţi doar cu liste de prezenţă, transport asigurat, eventual o zi liberă, să fie în timpul programului de lucru? Păi aşa ştie şi PSD să-şi mobilizeze membrii şi să-i aducă la proteste pe toţi asistaţii şi bugetarii – cu tabele, cu autocarele, cu prezenţa obligatorie, cu pacheţel asigurat, cu „diurnă”.
Prin urmare, ceea ce ar fi putut fi o demonstraţie a puterii de mobilizare a sindicatelor s-a transformat într-un semnal cât se poate de trist pentru sindicalişti, dar liniştitor pentru guvernanţi: sindicatele nu prea mai contează. De fapt se cam ştia asta, dar acum parcă a devenit certitudine. Cum să se mai sperie guvernanţii de sindicate, când mesajul primit este cel de duminică seara? Cum să mai conteze cu adevărat opinia sindicatelor la elaborarea de legi, politici sau strategii economice, când vocea sindicaliştilor este atât de puţin auzită? Cum să mai dea înapoi Puterea atunci când va veni vorba, de exemplu, de scăderi de salarii şi disponibilizări?
Sindicatele şi-au făcut, de fapt, un imens deserviciu prin acest exerciţiu de (ne)mobilizare. Le-au făcut însă un mare serviciu tuturor ciordachilor, penalilor şi infractorilor politici care abia aşteaptă să vadă că, de fapt, pot face cam tot ceea ce vor pentru a-şi scăpa pielea.
