Undeva, într-o comună din Brăila, un gard care să împrejmuiască un teren de 2.600 metri pătraţi costă primăria 184.000 de lei. Hai, 173.000 de lei, la a doua strigare. Ba nu, uite, „doar” 153.000 de lei, că a mai lăsat de la el constructorul. Sau primăria, nu e foarte clar cine, de ce şi cum. Oricum, sunt bani de la buget. Un gard, pe 3 laturi, pentru un teren pe care tot primăria l-a cumpărat cu vreo 150.000 de lei. Prin urmare, gardul e mai scump decât terenul pe care-l înconjoară! Dar nu asta e adevărata problemă: întrebarea este ce se va construi atât de valoros pe respectivul teren sau ce se află pe acel teren de-i trebuia mai întâi un gard de peste 1,5 miliarde de lei vechi? Ce va ascunde acest extraordinar gard? Nu că respectiva comună ar arăta ca din carte şi doar gardul ăla îi mai lipsea. De fapt, are o grămadă de probleme nerezolvate, inclusiv străzi neasfaltate – minimul de confort al secolului 21.
Printr-o altă comună aiurea de prin ţară se asfaltează străzile, dar asfaltul se toarnă direct peste pământ. Direct peste colbul vechii uliţe. Dar nu pe bani puţini. Printr-un oraş se pun panseluţe. Deloc ieftine – zeci de euro bucata. În altul, se pun băncuţe – de vreo 10 ori mai scumpe decât dacă le-ai lua de la orice magazin de bricolaj. În altă parte se montează borduri din beton, la preţ echivalent cu greutatea lor în marmură. Pe două rânduri, pe trei, că nu mai ajunge un singur rând – ar fi prea ieftin. Şi tot aşa – exemplele sunt nenumărate. Sunt milioane de astfel de exemple, în ultimii 30 de ani. Exemplele jafului, ale incompetenţei, ale iresponsabilităţii ori pur şi simplu ale nepăsării faţă de banul public. Exemple prin care miliarde şi miliarde de euro s-au topit, s-au evaporat, s-au tocat, s-au pierdut sau pur şi simplu s-au furat din bugetul de stat, de la asfaltarea unui drum până la cumpărarea unui cartuş de toner pentru imprimanta „de aur” a ultimei şcoli din fundul ţării, la care elevii nu au oricum acces. Sute şi sute de miliarde de euro.
Sunt banii ăia cu care s-ar fi putut construi nişte mii de kilometri de autostrăzi, nişte mii de kilometri de drum şi de cale ferată, banii cu care s-ar fi asfaltat toate uliţele satelor româneşti, bani cu care s-ar fi construit spitale, şcoli, grădiniţe, creşe, bani cu care s-ar fi tras reţele de apă, de canalizare şi de gaze pe toate străzile ţării, bani cu care creştea nivelul educaţiei, nivelul de trai, nivelul de civilizaţie, bani cu care se putea dezvolta mai mult şi mai bine România. Atâta doar că ei, cei care au avut pe mână toţi aceşti bani, în toţi aceşti ani, nu au vrut români nici mai educaţi, nici mai civilizaţi, nici cu un nivel de trai mai ridicat. Pentru că aşa i-au putut prosti mai uşor exact pe cei care i-au pus, de fapt, să aibă grijă de sutele alea de miliarde de euro.