Parada cailor și colinde în patru limbi la Festivalul “Colindul Sfânt și Bun” de la Viziru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parada cailor și colinde în patru limbi la Festivalul “Colindul Sfânt și Bun” de la Viziru

• festivalul a coincis cu Ziua Minorităților • pe scenă au urcat 14 grupuri de colindători, un grup reprezentand Republica Moldova • s-au cântat colinde în limba română, rusă, greacă și rromani

 

În localitatea Viziru a avut loc Festivalul colinde, tradiții și obiceiuri “Colindul Sfânt și Bun”. Acest festival are unicitate în țară, fiind strâns legat de Ziua Minorităților Naționale, sărbătorită pe 18 decembrie, prin faptul că aici se cântă colinde în mai multe limbi: rusă, greacă, rromani și română.

Ziua festivă de la Viziru a început la ora 14.30 cu parada cailor, căruțelor și costumelor populare, unde gospodarii satului au adus caii și căruțele frumos împodobite.

Ca de fiecare dată localnicii au venit cu exemplare de cai dintre cele mai valoroase, unii cai de rasă valorând minimum 3.000 de euro fiecare.

De la ora 16.00, pe scena festivalului au urcat 14 grupuri de colindători, un grup reprezentand Republica Moldova. Iar printre spectatori, alături de Ana-Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru, s-a aflat deputatul PNL, Alexandru Popa.

Spectacolul a fost unul la înălțime. Cei peste 250 de participanți au prezentat colinde, obiceiuri și tradiții specifice zonei. Totul într-o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă.

“Stimați invitați, dragi vizireni, sunt onorată să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, acum în prag de Sfinte Sărbători. Mă bucur nespus că alături de oameni buni și copii din comuna noastră, din comunele învecinate și din Republica Moldova desfășurăm cea de a V-a ediție a Festivalului de Colinde din comuna Viziru. Glas de colinde și de bucurie, zâmbete și prietenie vor face din această zi una de neuitat. Nașterea Mântuitorului Hristos să vă găsească cu casele luminoase, cu mesele îmbelșugate, dar mai ales cu sufletul plin de bucurie, de bunătate, de dragoste.

Să aveți parte de zile minunate, de liniște sufletească, de un Moș Crăciun darnic și bun și de un An Nou cu sănătate, cu pace și cu bucurie”, a declarat cu acest prilej Ana-Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro