Fenomen rar în Brăila secolului XXI ! O investiție de 3 milioane de euro a fost executată bine și într-un timp record, dar dintr-un motiv abracadabrant recepția lucrărilor este amânată. Se întâmplă în satul Corbu Vechi, din comuna Măxineni, aici unde, în octombrie 2021, începeau ample lucrări de consolidare și supraînălțare la digul de apărare al râului Siret. Proiectul era mai mult decât necesar. Din cauza eroziunilor de mal, tot mai mari de la un an la altul, digul risca oricând să cedeze când debitul Siretului creștea. Slavă Domnului, de data asta, n-a fost nevoie să se întâmple o nenorocire pentru ca investiția să fie prinsă într-un proiect și să înceapă efectiv lucrările în zonă. Au trecut în schimb vreo 15 ani până s-a întâmplat asta. 15 ani de promisiuni și vizite în teren de-ale politicienilor care au venit să constate, în repetate rânduri, că există un risc major de inundații. Asta a făcut și fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș (PSD) în septembrie 2019. Profitând de ocazia unei vizite în teren, acesta a anunțat o investiție în zonă de aproape 14 milioane de lei pentru eliminarea respectivei eroziuni de mal. La vremea aceea, ministrul avansase și un termen de finalizare a investiției, respectiv toamna lui 2020, un sofism chiar și pentru locuitorii din Corbu Vechi. Administrația Națională Apele Române (ANAR) a inclus proiectul în planul de investiții pentru anul 2020, doar că în buna tradiție românească investiția s-a împotmolit. Între timp s-a schimbat și prefectul Brăilei, dar și conducerea ANAR, iar noii veniți au făcut front comun ca proiectul să intre pe făgașul normal, lucru care s-a și întâmplat de altfel. Un an mai târziu se anunța câștigătorul contractului. Lescaci COM SRL, o societate din județul Satu Mare specializată în construcții hidrotehnice de peste 26 de ani.
Lucrările au început în forță, iar ritmul de lucru a fost unul susținut până în vara anului trecut, mai exact, până în august 2022, când se vorbea deja de ”ultimele retușuri pentru închiderea șantierului”. Două luni mai târziu era anunțat un stadiu de execuție de 95%, motiv pentru care reprezentanți ai ANAR au ajuns la Brăila pentru a verifica modul de comportare a lucrărilor executate în vederea pregătirii recepției. Se pare că totul a decurs bine pentru că, oficial, a fost apreciată calitatea lucrărilor, dar și ritmul de lucru al constructorului. În aceste condiții, chiar am îndrăznit să cred că recepția lucrărilor va avea loc în același an cu pregătirea în sine a acestui eveniment, despre care am tot auzit în 2022. Dar, nu. Nu s-a întâmplat asta.
Am contactat Administrația Bazinală de Apă Buzău- Ialomița, de care aparține Brăila, din punct de vedere hidrografic pentru a afla în ce stadiu se prezintă proiectul și dacă s-a stabilit un termen pentru recepția lucrărilor. ”Decizia îi aparține executantului”, ne-a răspuns sec ABA Buzău Ialomița: ”Data și locul de întrunire a comisiei de recepție la finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiții „LUCRĂRI DE CONSOLIDARE MAL DREPT RÂU SIRET ÎN ZONA KM 532-533 AVAL DE LOCALITATEA CORBU VECHI ȘI SUPRAÎNĂLȚARE TRONSOANE DIG NĂMOLOASA MĂXINENI KM 26Â400-26Â600; 28Â300-28Â700 ȘI DIG CENTURĂ CORBU VECHI KM 0Â000Â250, JUDEȚUL BRĂILA” vor fi stabilite după primirea comunicării din partea executantului privind finalizarea lucrărilor prevăzute în contract la obiectivul mai sus-menționat, având în vedere faptul că ordinul de începere a lucrărilor s-a realizat în data de 08.09.2021, iar conform contractului, perioada de execuție este de 24 de luni.” Mai pe scurt, ni se spune că proiectul este în grafic. Teoretic, așa și este! Practic însă lucrările pe șantier par a fi încheiate de mult, iar investiția arată chiar bine, un fenomen rar în Brăila secolului XXI. De ce se amână recepția lucrărilor, nu știu, dar mi-ar plăcea să cred că în România nu se taie panglici doar în campaniile electorale.