Numele lui este Cristian Cosmin Ion şi este preot la Parohia I Ianca, păstorul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. Pe părintele Ion îl cunoaşteţi, este cel care, în ultimele săptămâni a avut două iniţiative atât de frumoase, încât poveştile lui au ajuns virale pe internet. Nu, nu a mutat munţii din loc, nu a ridicat scară la cer, nu a făcut icoane să lăcrimeze, adică nu poveşti de genul wowbiz, care incintă interesul publicului şi al presei. NU! Părintele doar şi-a făcut datoria, de preot, dar, mai ales, de OM. Căci, în Sfântul Post al Paştelui, părintele Ion nu s-a limitat doar la smerenie şi rugăciune, ci a angrenat comunitatea pe care o păstoreşte în două proiecte de ajutorare, de care să beneficieze oamenii nevoiaşi şi copiii proveniţi din familiile defavorizate.
Aparent, „Pâinea bucuriei” şi „Pacheţelul din tinda bisericii” - aţi înţeles cred că despre ele este vorba - nu au nimic spectaculos. În profunzime însă, sunt extraordinare. Şi nu pentru că hrănesc nişte flămânzi, ci pentru că hrana aceasta este oferită de nişte oameni simpli, mulţi, şi nu neapărat avuţi. Practic, asta le face atât de speciale.
Probabil, dacă preotul i-ar fi cerut primarului, s-ar fi găsit nişte fonduri prin bugetul local din care să se cumpere nişte pâine, mere, eugenia ori nişte salam. Primăriile din toată ţara hrănesc zilnic milioane de săraci. Probabil, dacă ar fi mers prin oraş, pe la agenţii economici, ar fi primit, de asemenea, nişte bani. Se întâmplă peste tot lucruri de genul acesta şi, de cele mai multe multe ori, bogaţii dau, mai ales preoţilor. Chit că unii dintre ei nu dau din suflet, cu convingerea că fac un gest civic, normal, creştinesc. Asta vă spun din experienţă. Unii patronii ajută pur şi simplu mecanic: pentru imagine, de jenă, din obligaţie, vorba românului, de milă, de silă, sau ca să scape... Cu alte cuvinte, problema s-ar fi rezolvat. Într-un fel sau altul, s-ar fi bifat: FĂCUT. Dar, credeţi-mă, fără niciun alt câştig decât cel strict material. Angrenând însă comunitatea în aceste proiecte, în care fără nicio obligaţie, din umbră, fiecare a dat cât a vrut ori a putut, părintele Ion a adus întregului demers plus valoare morală, spirituală şi a desăvârşit conceptul de Post. Căci, aşa cum explica părintele: „Postul trebuie împletit cu milostenia, ca amândouă să-l ducă pe om la Iubirea pentru Dumnezeu şi pentru semeni”. La urma urmei, asta e Biserica, asta e menirea ei.
Se spune că faptele bune se fac în tăcere. Şi totuşi, trăim vremuri atât de crâncene, ne zbatem într-o societate atât de tulbure, în care jafurile, violenţa, trădarea, nesimţirea, piţiponceala sunt promovate cu atâta insistenţă, încât tinzi să crezi că nimic frumos şi bun nu se mai întâmplă în ţara asta.
Dar, iată, la Ianca se întâmplă lucruri frumoase. Şi sunt convinsă nu doar la Ianca. Numai că, în acest mic oraş din Bărăgan, un preot tânăr, curajos, şi-a asumat să împărtăşească şi altora ce se întâmplă în parohia sa. Şi bine a făcut. Sutele de distribuiri, comentarii şi like-uri demonstrează clar că brăilenii îşi doresc şi au nevoie şi de astfel de veşti şi poveşti.
Nu vreau să-l transform pe părintele Ion într-un erou. Nu este. Este doar un preot dedicat comunităţii şi enoriaşilor săi şi care, prin tot ceea ce face dovedeşte cât de adevărată este expresia „Dumnezeu lucrează prin oameni”.
Iar la Ianca, Dumnezeu lucrează frumos, prin oameni frumoşi, care nu se limitează doar la a oferi un codru de pâine. Ei deszăpezesc împreună, au grijă de bătrâni şi de copii împreună, cu atât mai mult de cei bolnavi, se ajută reciproc, se bucură şi se roagă, mici şi mari, împreună. Şi se simt tare bine împreună, se vede clar din imaginile pe care părintele le postează periodic pe facebook.
Da, la Ianca se întâmplă multe lucruri frumoase, lucruri care ne arată că, atunci când e păstorită cu suflet, Biserica are un rol extrem de important în societate, unul care nu poate fi suplinit de nicio altă instituţie a statului sau ONG.
