Dar, să spunem, că peste aceste aspecte aş trece. Sau, mă rog, aş accepta că, pentru un elev dintr-o familie cu probleme financiare, monotonia programului şi combinaţiile nefericite n-ar fi chiar un capăt de ţară. Copilul ia produsele acasă şi le consumă corespunzător. Însă mă deranjează cumplit şi n-am cum să trec peste asta, calitatea lor.
Că nu ştiu cum o fi prin alte judeţe, dar la noi nu pot să caracterizez acest pacheţel, din punct de vedere calitativ, decât printr-un singur cuvânt: batjocură. O bătaie de joc în primul rând la adresa copiilor sărmani. Copii care, spun politicienii, ar fi de fapt principalii beneficiari şi motivul pentru care nu se renunţă la acest program, în ciuda atâtor contestaţii. Oare?
Pentru mine, a stinge foamea unui copil necăjit cu cornuri mai tari ca piatra şi lapte fără niciun gust sau înăcrit, cu napolitane sfărâmate, brânză topită cu mucegai şi unt aproape de expirare, este, mai presus de orice, inuman. Iar faptul că, în ciuda atâtor contestaţii, nereguli dovedite de-a lungul anilor, chiar a unui studiu specializat care îi reflectă ineficienţa, tot se găsesc motive pentru a-l susţine, e clar că nu copiii sunt ţinta. Lucru demonstrat şi prin faptul că, în ciuda atâtor deficienţe, aceleaşi firme câştigă an de an. Ce contează că trei sferturi din produse ajung la gunoi sau hrană porcilor, afacerea să meargă!
Şi afacerea merge, doar că, parcă, nu prea mai e suficientă.
Şi uite aşa, a venit o idee salvatoare din partea unui grup de deputaţi PDL: "pachetul alimentar". Adică, vezi, Doamne, laptele, cornul şi mărul nu ar mai fi îndestulătoare, copiii având nevoie, în opinia deputaţilor, şi de o masă caldă la şcoală.
Ăştia or fi având habar cum arată şi cum sunt organizate şcolile noastre?! Parcă le şi văd pe femeile de serviciu cum aleargă în cele 10 minute de pauză cu ciorba şi sarmalele pe scări. Ca să nu mai spun ce încredere aş avea eu, ca părinte, să-mi îndemn copilul să consume mâncarea lor caldă, după ce în atâţia ani de zile n-au fost capabili să gestioneze corect şi eficient un program atât de simplu ce prevedea un banal corn şi un pahar de lapte!
Păi, poate, se mai înmoaie şi cornul în borş!
Într-o bună zi tot aş ajunge la saturaţie şi, pur şi simplu, n-aş mai putea mânca. Şi atunci, cum, Doamne iartă-mă, să îmi oblig copilul să mănânce porcăria aia de lapte - corn, pe care de atâţia ani ne-o vâră pe gât Guvernul? An după an, lună după lună, zi de zi. Să nu-mi săriţi în cap că aş fi vreo îmbuibată! Mai mult de un corn, un covrig, un pacheţel de sticks, sau o banană ori un măr nu i-am dat niciodată la şcoală copilului. Doar că i le dau prin rotaţie, i le aleg cu grijă, ţin cont să fie proaspete, fructul să fie spălat şi, dacă e nevoie să le combin, am mare grijă să fie "combinabile". Că, la urma urmei, ce părinte sănătos la cap i-ar da la o masă propriului copil iaurt şi măr ori napolitană cu unt sau brânză topită! Niciunul, oricât de sărac ar fi.
