Păcălelile din economie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Păcălelile din economie

Nu, în economie, veştile nu sunt deloc bune. Şi nu, salariile bugetarilor şi pensiile nu vor creşte cu 100 de lei pe lună, timp de un an - textul care anunţa asta, din ediţia online de sâmbătă a Obiectiv Vocea Brăilei, fiind, desigur, o păcăleală de 1 aprilie. Dar pensiile tot vor creşte de la 1 iulie, pomenile tot se dau, iar salariile bugetarilor tot se vor mai mări. Fără să se ştie exact cui şi cu cât, însă PSD continuă să promită bugetarilor cu salarii „mici” dublarea lefurilor. Se vede cât sunt de „mici”, din analizele publicate în ultima vreme de Obiectiv Vocea Brăilei privind salariile grase ale multora dintre angajaţii statului. În multe cazuri mult mai grase decat cele din privat, cel puţin în zone defavorizate economic, cum este şi Brăila.

Două din declaraţiile inserate în textul de sâmbătă sunt însă cât se poate de reale. Prima este cea a liderului PSD, Liviu Dragnea, care vorbeşte despre „veştile bune din economie”: „În februarie avem o creştere a veniturilor bugetare cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului

trecut. La fel, avem o creştere la încasările din TVA cu 2,5%, faţă de februarie 2016, deşi taxa a fost redusă de la 20% la 19%. Veştile bune din economie confirmă faptul că programul de guvernare poate aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor, fără a afecta echilibrele macroeconomice”.

Aceasta pare a fi, de fapt, adevărata păcăleală, şi nu doar de 1 aprilie. Pentru că, în realitate, pe primele două luni ale anului, lucrurile stau aşa, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor: veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 34,9 miliarde lei, reprezentând 4,3% din PIB, au fost cu 1,4% mai mici, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Încasările din TVA au înregistrat o scădere faţă de primele două luni ale anului 2016 cu 15,8%. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 34,5 miliarde lei, au scăzut în termeni nominali cu 0,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar cheltuielile de personal au crescut cu 13,3% iar cele cu asistenţa socială s-au majorat cu 9,4%. În schimb, cheltuielile pentru investiţii au fost de doar 870,1 milioane lei, respectiv 0,11% din PIB, comparativ cu 2,7 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB în primele două luni ale anului trecut.

Cu alte cuvinte, lucrurile stau mai prost în guvernarea Dragnea-Grindeanu decât în guvernarea tehnocraţilor, cea atât de hulită de actuala putere politică PSD-ALDE. Încasările sunt mai mici, cheltuielile cu pensiile, ajutoarele sociale şi salariile bugetarilor  sunt mai mari, iar investiţiile au fost reduse dramatic, pentru a menţine echilibrul bugetar. Şi, în ciuda faptului că toată lumea atrage atenţia asupra irealismului bugetului pe acest an, imposibil de realizat, guvernul neagă evidenţele: „Din câte ştiu eu, PSD şi ALDE au câştigat alegerile în România, şi nu Fondul Monetar Internaţional. În al doilea rând, toate estimările care s-au făcut în ceea ce priveşte România de către Comisia Europeană sau de către FMI până acum au fost greşite. Daţi-ne voie să ne luăm după comisia noastră de prognoză, care nu a greşit niciodată datele” – este cea de-a doua declaraţie reală despre care vorbeam mai sus, cea a ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Comisia care a schimbat prognoza imediat după preluarea guvernării de către PSD-ALDE şi care a modificat cifrele din prognoză preluând aceleaşi cifre din programul PSD. Adică a prognozat, în ianuarie, o creştere economică de 5,2% pentru 2017, deşi în noiembrie 2016 prognoza un avans al PIB de doar 4,3%. Aceeaşi comisie care, pentru acest an, prognozează un curs mediu de 4,46 lei/euro, deşi cursul a sărit de 4,55 lei. În această comisie, deci, ar trebui să avem încredere, nu în instituţiile financiare internaţionale.

Ca veştile din economie să fie cu adevărat bune, este nevoie ori de creşteri de preţuri, de taxe mai mari, de biruri noi pentru mediul privat, ori, pur şi simplu, de un miracol. Şi ştiţi cum e cu miracolele: cele autentice sunt atât de rare, încât toate celelalte sunt, de fapt, simple păcăleli.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro