„Pe strada Regală din oraş erau zeci de salcâmi care dădeau umbră şi parfum, iar tinerilor visuri de iubire. După instaurarea Guvernului Groza, cel dintâi lucru pe care l-au făcut noii stăpâni ai oraşului a fost să taie salcâmii. Iar strada Regală a rămas goală şi urâtă”, povesteşte într-una dintre cărţile sale publicistul şi scriitorul Toader Buculei, fost profesor de istorie la Liceul Nicolae Bălcescu.
Semn rău parcă, odată cu uciderea salcâmilor şi oraşul a început să moară, în fiecare zi, puţin câte puţin. Comuniştii, în grandomania lor, au reuşit să-i pună morţii pe chip o mască, iar oraşului o spoială pe faţadă. L-au sulemenit cu cartiere noi, ticsite cu blocuri fără personalitate, ieftine şi gri, au demolat trecutul şi l-au înlocuit cu bulevarde largi, dar mute, cu fabrici şi uzine în care oamenii de la sate au fost aduşi de-a valma şi cu forţa. L-au înmiresmat în fiecare primăvară prin rondouri cu panseluţe şi trandafiri, dar, în profunzime, l-au transformat în ceea ce erau ei: superficiali şi inculţi.
Şi totuşi, cineva de sus a iubit Brăila. Dându-i o şansă, de care multe oraşe n-au avut parte, la noi, comuniştii s-au oprit cu distrugerea moştenirii aristocrato-burghezo-moşiereşti la porţile vechii cetăţi. Miraculos aproape - printr-un noroc chior sau protecţie divină - Centrul Vechi al Brăilei a scăpat de furia buldozerelor. Dar nu şi de furia propagandei, care l-a populat cu cea mai de jos pătură socială. L-a umilit şi l-a decăzut, l-a degradat moral şi l-a ruinat din interior, cu o patimă peste care nici la aproape 30 de ani de la revoluţie nu ştim şi nu putem să trecem. Căci, la aproape 30 de ani de la revoluţie, Centrul Vechi e în continuare un loc ruinat, insalubru, ocupat de puturoşi şi beţivani, de manelişti şi scuipători de seminţe, care-şi fac veacul pe Regală de când dă colţul ierbii şi până cade şi ultima frunză de salcâm. Cât or mai fi şi aceştia! Căci, în atâta mizerie şi degradare, până şi salcâmii refuză să mai trăiască în Centrul Vechi. Şi mor, unul câte unul, în fiecare primăvară. Salvat de la demolare, dar nu şi de la distrugere, centrul istoric a rămas doar o umbră anemică a Brăilei vechi, cea boemă, strălucitoare, înfloritoare, cosmopolită, o umbră dureroasă a Brăilei cândva „oraşul cu salcâmi”. Un loc în care orice efort al agenţilor economici de a-l anima ori înfrumuseţa se loveşte ca un zid de neputinţa autorităţilor de a lua decizii radicale, de a se implica efectiv în renovarea acestei zone de o valoare inestimabilă.
Vă mai amintiţi campania nostră „Asanaţi Centrul Vechi”? Câte promisiuni, câte proiecte, câte luări de poziţii! Şi!? Doi ani au trecut de atunci, dar şi două campanii electorale. La locale cel puţin, n-a fost candidat să nu prindă în program şi acest subiect. Şi? Concret? Nimic. Nici măcar nişte camere de supraveghere care să-i surprindă pe nenorociţii care-şi bat joc de locul acesta şi oamenii care încă se mai încumetă să investească în el ori să-l străbată. De nepăsare şi de nesimţire mor salcâmii, sătui parcă să mai acopere cu mireasma lor duhoarea!
Chiar aşa! Unde era Poliţia Locală săptămâna trecută, când fix în jurul unuia dintre salcâmii înlocuiţi cu atâta părere de rău luni, se dădea un chef monstru cu seminţe, ţigări şi bere din belşug. Bere care, atunci când se încălzea era vărsată exact la rădăcina copacului, ca şi mucurile de tigări, de altfel. De seminţe ... nu mai spun ... era un adevărat covor pe tot trotuarul. I-a văzut cineva? I-a sancţionat cineva? Evident că nu. La urma urmei, flancaţi de cele două coşuri de gunoi ce dădeau pe afară şi de maidanezii tolăniţi la picioarele lor, cu un fundal de clădiri degradate şi ambient asigurat de înjurături, erau perfect integraţi în peisajul străzii.
Mor salcâmii pe Regală, aşa cum şi oraşul continuă să moară, în fiecare zi, puţin câte puţin. Iar noi ne facem că nu vedem, de parcă-am fi loviţi de un blestem pe care nu suntem capabili să îl rupem!
