Până în 2025, tarifele la energie electrică sunt înghețate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Obiectiv întreabă, Electrica răspunde

Până în 2025, tarifele la energie electrică sunt înghețate

• cât plătim, cât este valabilă plafonarea, cine trebuie să depună cereri, aflați din materialul următor

 

În urma întrebărilor primite de la cititori am trimis o solicitare către Electrica Furnizare și după mai bine de o lună de zile – cu alte cuvinte, într-un termen depășit față de reglementările în vigoare – am primit și răspunsurile. Redăm atât întrebările trimise de cotidianul nostru cât și răspunsurile primite.

 

- Care vor fi tarifele de anul acesta?

R. Anul acesta, având în vedere faptul că suntem în perioada de aplicare a OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, clienții Electrica Furnizare vor fi facturați cu prețul plafonat în funcție de categoria în care se încadrează.

 

- În funcție de care consum se va factura - cel din luna aferentă lui 2023 sau va conta consumul din 2022?

R. Potrivit OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, clienții casnici sunt facturați în anul 2023 în funcție de consumul înregistrat lunar, astfel:

1. maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienți:

  • clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
  • clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor.
  • clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ.
  • clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ.

2. maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus

3. pentru consumul ce depășește 300 kWh/lună întreg consumul se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh;

 

- Sistemul este valabil și pentru cei cu mai multe proprietăți?

R. Conform ultimelor modificări legislative în vigoare, plafonarea prețurilor la energia electrică se aplică și clienților casnici care dețin mai multe proprietăți, fără a fi nevoie să facă vreun demers.

Pentru mai multe detalii cu privire la beneficiile acordate clienților casnici și la categoriile speciale care trebuie să transmită suplimentar furnizorului de energie anumite cereri/ declarații sau alte documente pentru a beneficia de un anumit plafon, vă rugăm să consultați pagina dedicată din site-ul www.electricafurnizare.ro:

https://www.electricafurnizare.ro/cms/comunicate-de-presa/2022/schema-sprijin-1-ianuarie-2023-31-martie-2025/

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro