Osama bin Laden a amenintat tarile UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Osama bin Laden a amenintat tarile UE

Liderul al-Qaida, Osama bin Laden, a amenintat, miercuri, Uniunea Europeana pentru publicarea caricaturilor profetului Mahomed, relateaza Reuters.
Intr-un mesaj audio publicat pe Internet intr-un moment care coincide cu ziua nasterii fondatorului Islamului, bin Laden a afirmat ca desenele, considerate ofensatoare pentru musulmani, sint parte a unei "noi cruciade", in care a fost implicat si Papa Benedict al XVI-lea.
"Publicarea acestor desene - parte a unei noi cruciade in care Papa de la Vatican a avut un rol semnificativ - este o confirmare de la voi ca razboiul continua", a spus bin Laden, adresindu-se "celor care sint intelepti in Uniunea Europeana".
"Ii incercati pe musulmani (...) raspunsul va fi ceea ce veti vedea si nu ceea ce auziti", a spus el.
Mesajul publicat miercuri este primul postat pe Internet dupa data de 29 noiembrie, cind liderul al-Qaida a cerut tarilor europene sa puna capat participarii la forta din Afganistan.
Inregistrarea, produsa de divizia media a retelei teroriste, As-Sahab, in luna musulmana incheiata la 8 martie, este insotita de animatia unei lanci infipte intr-o harta rosie a Europei, care singereaza in momentul in care este lovita de arma.
Mesajul include si o fotografie veche, care pare sa-l prezinte pe ben Laden tragind cu o arma de asalt, si a fost publicat la implinirea a cinci ani de la inceperea razboiului din Irak.
Michael Scheuer, fost agent CIA specializat in urmarirea lui ben Laden, a apreciat ca data publicarii mesajului nu a fost aleasa intimplator. "Inseamna ca au intentia clara sa atace Europa", a spus el.
Centrul SITE, specializat in monitorizarea mesajelor teroriste, afirma ca inregistrarea reprezinta "o amenintare clara impotriva tarilor membre UE si un indiciu al unui posibil atac semnificativ; totusi, nu este clar in ce perioada de timp ar putea avea loc".
Ben Laden a apreciat ca publicarea caricaturilor profetului Mahomed a fost o ofensa mai grava decit "bombardarea satelor modeste care s-au prabusit asupra femeilor si copiilor nostri", referindu-se astfel la invadarea Irakului si a Afganistanului, cu participarea tarilor europene. "Este o catastrofa mai mare (...) pentru care pedeapsa este mai grava", a spus el.
"Animozitatea intre oameni este foarte veche, dar oamenii intelepti (...) au incercat intotdeauna sa pastreze modurile de dezacord si etica luptei (...) dar ati renuntat la multe dintre aceste etici, desi le folositi ca sloganuri", a adaugat liderul al-Qaida.
Ben Laden a afirmat ca Europa vizeaza in mod intentionat femeile si copiii musulmani, la comanda "aliatului lor nedrept care este aproape de plecarea de la Casa Alba".
El a adaugat ca "brutalitatea" nu i-a infrint pe musulmani, convingindu-i "sa-i razbune pe oamenii nostri si sa-i elimine pe invadatori din tarile noastre".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro