Stau şi mă minunez, cum Dumnezeu e posibil ca în atâţia ani în care ni s-a încălcat cu nesimţire un drept elementar, cel la aer curat, autorităţile de mediu au ştiut să găsească o mie de motive care să le permită să nu mişte un deget, dar nici măcar unul care să îi mobilizeze! Un motiv măcar pentru care să spună stop duhorii şi poluării. Ei, bine, este posibil!
În Brăila, e posibil orice. Inclusiv să pută a căcat de porc, din cel mai îndepărtat bordei şi până în cel mai luxos birou din Prefectură, Primărie sau Consiliu Judeţean şi nimeni să nu facă nimic. Nici măcar organizaţiile de mediu. Pentru că în toţi aceşti ani, în afara a două sau trei acţiuni timide, nici măcar ele nu s-au încumetat să îl combată pe Caruz. Şi, fiindcă veni vorba de organizaţii de mediu, nu pot să nu mă întreb unde o fi fost, oare, în tot acest timp, Greenpeace? Că, de altfel, acum 2 ani, s-a autosesizat de "nenorocirea" din Insula Mare şi o săptămână la rând voluntarii ei au frecat de zor cu detergent pentru WC roţile camioanelor care treceau pe la Stânca, nu cumva să iasă din Baltă monstruleţii mutanţi din porumbul modificat genetic! Tonele de bălegar pe care le varsă Caruz în Dunăre nu-i interesează?!
Dar, trecem peste asta. Şi pentru că în urma dezbaterii de la Casa Tineretului am văzut că în al 13-lea ceas au apărut anumite persoane care ar dori să facă ceva dar nu prea ştiu ce, dau un pont: Comisia Europeană. Şi, vă garantez, dacă nu or muri ei comisarii de mila noastră, a brăilenilor, obligaţi să respirăm aproape zilnic mizeriile lui Caruz, tonele de căcat pe care acesta le deversează în Dunăre nu îi vor lăsa indiferenţi. Pe de o parte pentru că UE pompează, anual, milioane de euro tocmai ca să avem o Dunăre curată. Iar pe de alta, pentru că Gheorghe Caruz este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai fondurilor europene nerambursabile. Exact, Caruz a primit de la UE sume ameţitoare, tocmai ca să îşi modernizeze activitatea şi să nu mai polueze aerul, pământul şi apa. Iar dacă de slugoii din instituţiile româneşti domnului Caruz nu-i pasă, vă garantez că de Comisia Europeană se teme ca dracu' de tămâie.