De joi, 24 mai, şi până joi, 31 mai 2018, Brăila a fost aruncată într-un haos total.
Transportul public de persoane din oraş a fost complet paralizat o săptămână, pentru că angajaţii societăţii BRAICAR au declanşat o grevă spontană. Ceea ce ar fi trebuit să însemne o acţiune sindicală care apare brusc, pe neaşteptate, ceva care se face sau se produce de la sine, aşa cum se defineşte în Dicţionarul Limbii Române cuvântul “spontan”, a devenit pentru noi, cetăţenii plătitori de abonamente sau de bilete de călătorie pe autobuzele sau tramvaiele din oraş, un adevărat coşmar. La noi, greva spontană a şoferilor şi a vatmanilor de la BRAICAR s-a transformat între timp într-o grevă generală, ilegală, o răfuială de orgolii, pe nervii şi chiar pe sănătatea brăilenilor, lăsaţi să se descurce fiecare cum poate, cei mai mulţi târându-se către locul de muncă sleiţi de puteri din cauza căldurii şi a mersului pe jos de la un capăt în altul al oraşului. La ce salarii sunt în oraşul ăsta, e clar că taxiul nu e pentru oricine!
Cu siguranţă, greva este un drept al salariaţilor şi reprezintă unul dintre mijloacele esenţiale prin care lucrătorii şi organizaţiile acestora îşi pot promova şi apăra interesele lor economice şi sociale şi, în baza prevederilor constituţionale şi ale Codului muncii, prin contractul colectiv sau prin cel individual de muncă nu se poate renunţa la dreptul la grevă. Dar, potrivit legislaţiei în vigoare, în anumite unităţi, cum ar fi cele sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în transporturile pe căi ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, apă şi căldură, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure serviciile la cel puţin de o treime din activitatea normală. Aşa spune legea... La Brăila însă, întregul oraş a fost blocat “spontan”, deşi conflictul de muncă mocneşte în societate de mult timp. Căci se critică de multă vreme brambureala de pe traseele autobuzelor din oraş, bătaia de joc a celor de la conducerea BRAICAR privind frecvenţa mijloacelor de transport sau lipsa condiţiilor decente de muncă pentru salariaţi, lefurile mici, nerespectarea timpilor de lucru etc. Tot au fost semnale care atinseseră deja cote alarmante, dar nimeni nu catadicsea să ia vreo măsură. Până când, “spontan”, nu s-a mai putut, iar când gluma s-a îngroşat, nimeni nu a mai vrut să cedeze. Şi aşa s-a ajuns de la o grevă înţeleasă şi acceptată iniţial de populaţie la o grevă a nepăsării, a bătăii de joc faţă de locuitorii acestui oraş, o luptă a orgoliilor între salariaţi, conducerea unităţii şi administraţie. O luptă care a transformat Brăila într-un oraş în care nimeni nu este în stare să dezamorseze un conflict.
Într-un oraş normal, cetăţenii nu s-ar fi lăsat călcaţi în picioare nici de nişte şoferi sau de vatmani, nici de autorităţile care ar fi trebuit să intervină ferm, în soluţionarea acestei situaţii. În Brăila însă... Brăila a devenit din nou o pată neagră pe harta oraşelor ţării. Suntem iar de râsul lumii, pentru că nicăieri în ţara asta nu s-a mai întâmplat aşa ceva... Am rămas un oraş de doi bani, în care cetăţenii de rând merg cu săptămâna în transă pe străzi, buimăciţi de oboseală şi haos până cad laţi la locul de muncă, dar nu sunt în stare să ceară demisia sau demiterea celor vinovaţi. Adevărul este că, de un ban în plus, toţi avem nevoie. Dar, după experimentul BRAICAR, după un asemenea antrenament de mers pe jos, puteţi să opriţi, fraţilor, şi lumina, şi gazele, şi apa. Opriţi tot!
Nici nu vă imaginaţi câte putem să suportăm în acest oraş bătut de soartă şi bântuit de orgolii!
