Sătulă să tot aştepte din partea "TCF Imex" să-şi retragă din trasee microbuzele-coşciuge pe roţi şi să aducă maşini mai noi, Primăria Brăila a luat iniţiativa de a rezilia contractul cu acest operator pentru liniile 16 şi 17. Astfel, brăilenii obişnuiţi să circule cu maşinile de pe cele două trasee, importante de altfel, care asigură legătura între Radu Negru-Viziru şi zona Vidin-Progresul, vor vedea în curând oprind în staţii autobuzele "Braicar", companie care ar urma să preia execuţia serviciului de transport pe liniile 16 şi 17. Asta se va întâmpla, cel mai probabil, undeva în toamna acestui an, cunoscută fiind obligaţia contractuală a operatorilor maxi-taxi de a asigura transportul pentru încă o perioadă de 90 de zile de la notificarea rezilierii. Răstimpul este suficient, crede Primăria, pentru a putea fi perfectată achiziţia de către "Braicar" a 10 autobuze noi, de capacitate mică, astfel încât compania să poată face faţă obligaţiilor pe care le are faţă de brăileni în ce priveşte derularea serviciului de transport public de persoane. Altfel spus, să-şi lărgească parcul auto din traseele pe care le deserveşte, astfel încât brăilenii să nu aştepte în staţii cu zecile de minute venirea unui autobuz. Eliminarea celor de la "TCF Imex" ar duce la consolidarea poziţiei dominante în piaţă a "Braicar"-ului care, mai nou, săptămâna aceasta, va prelua şi traseul 35 abandonat de cei de la "Minibus 2002".
Încet dar sigur, din peisajul şoselelor din oraşul nostru au început să dispară microbuzele vechi şi ponosite, de pe care curge rugina, ori ţi-e şi scârbă să te aşezi pe vreun scaun, de slinoase ce sunt. Soluţia "magică" la îndemâna municipalităţii a fost şi încă este regula vechimii mai mici de 10 ani pentru microbuzele utilizate de operatorii maxi-taxi pentru asigurarea traseelor secundare în oraş. După cum cotidianul "Obiectiv" a mai informat pe această temă, în contractele încheiate între municipalitate şi transportatorii privaţi în regim maxi-taxi există o prevedere care stabileşte negru pe alb că nu pot fi utilizate în trasee maşini mai vechi de 10 ani. Altfel spus, la acest moment nu mai pot circula în oraş microbuze maxi-taxi cu an de fabricaţie dinainte de 2006. Iar în această situaţie sunt, din păcate, foarte multe dintre maşinile folosite de operatorii de transport, realitate de care s-au plâns şi se plâng în continuare majoritatea brăilenilor care circulă cu mijloacele de transport în comun. Dovadă stau sutele de comentarii lăsate la materialele "Obiectiv" care abordează problema calităţii transportului în comun în oraş, toate având drept numitor comun îndemnul brăilenilor către municipalitate de a se renunţa la maşinile vechi, aflate în stare deplorabilă. Într-un final, mesajele au ajuns, se pare, şi la urechile municipalităţii care a reacţionat şi a pus în vedere sectorului maxi-taxi respectarea regulii vechimii microbuzelor din trasee. Mai precis, încă din primăvara acestui an, Primăria a trimis adrese către cele 4 firme care operează pe traseele secundare ("Gebamy Trans Junior" pentru liniile 8, 31 şi 41; "Mantrans" pentru liniile 33 şi 34; "Minibus 2002" pentru liniile 13, 35 şi 40; "TCF Imex" pentru liniile 16 şi 17) cărora le învederează această obligaţie expresă. Până acum au reacţionat şi s-au retras din trasee doar 2 operatori, este vorba despre Minibus 2002 care a renunţat la traseele 13 şi 15 (a mai rămas cu traseul 40), precum şi despre "Mantrans" care a renunţat la traseul 34 (a mai rămas cu traseul 33).
Pa, pa! TCF!
De departe însă cea mai gravă situaţie privind vechimea maşinilor apare în cazul celor de la "TCF Imex" (unic asociat şi administrator Dănel Goleanu), întrucât dintre cele 23 de microbuze pe care le operează, 20 sunt mai vechi de 10 ani. Sătulă probabil să tot aştepte reacţia operatorului, municipalitatea a trecut la notificarea rezilierii contractului cu acest operator, tocmai pe considerentul neîndeplinirii condiţiei privind vechimea maximă a maşinilor în traseu. "A fost notificată această companie privind rezilierea contractului pentru că nu îndeplinea criteriul vechimii mijloacelor de transport utilizate pentru asigurarea serviciului de transport pe traseele 16 şi 17. Se urmează calea legală şi toţi paşii procedurali. Se doreşte un transport civilizat şi în condiţii civilizate. Aşa cum s-a întâmplat până acum, urmează ca Braicar să preia cele două trasee. De altfel, urmează ca, cel mai probabil, în şedinţa de la finalul acestei luni să ridicăm în dezbaterea Consiliului Local Municipal propunerea noastră de majorare a capitalului social de la SC Braicar cu suma necesară ca operatorul să poată achiziţiona mai multe autobuze de capacitate mică. De altfel, în viziunea mea, văd în Braicar o companie a viitorului transport civilizat din oraşul nostru", ne-a declarat primarul municipiului, Marian Dragomir, punct de vedere împărtăşit şi de către viceprimarul Doiniţa Ciocan, cea care are în atribuţii serviciul de transport în municipiu. Sursele citate au precizat că achiziţia de autobuze va fi organizată, la fel ca şi în trecut, de către compania publică, ţinta fiind cumpărarea la licitaţie de autobuze cu 10 locuri pe scaune, plus încă 10 călători în picioare.
Braicar se întăreşte
Această achiziţie este mai mult decât binevenită, dat fiind faptul că din această săptămână "Braicar" va prelua şi execuţia serviciului de transport pe traseul 35, care face legătura între cartierele Chercea, Radu Negru şi Viziru. Asta, deoarece operatorul "Minibus 2002" a abandonat traseul motivând că nu poate îndeplini aceeaşi condiţie de care aminteam mai devreme privind vechimea parcului auto. Compania a notificat în cursul lunii aprilie Serviciul de Transport al Primăriei Brăila care a transmis mai departe informaţia către municipalitate, iar între timp perioada de 90 de zile în care a trebuit să mai stea pe traseu aproape a expirat.
Cum parcul auto al "Braicar" este limitat, era de la sine înţeles că se impune cumpărarea mai multor autobuze pentru a face faţă obligaţiilor generate de preluarea liniilor 13, 34 şi, aşa cum spuneam mai devreme, a traseului 35, în paralel cu asigurarea frecvenţei în staţii pentru traseele prinicipale de autobuz pe care le are în administrare (2, 3, 4, 5, 6, 10 şi 11). Toate acestea în paralel cu prestarea serviciului de transport pentru linile de tramvai 22 (Bariera Călăraşilor - Podul de la Brăiliţa) şi 23 (Bariera Călăraşilor - Dedeman) unde circulaţia mijloacelor electrice este suspendată de luni bune din cauza lucrărilor la bulevardul Dorobanţilor, fiind înlocuită de autobuze. De menţionat că "Braicar" are şi obligaţii contractuale cu diferite companii din oraş cărora le asigură curse speciale, contra cost, aşa cum este cel cu Poşta Română.
Evaziune de milioane de lei anual în piaţa maxi-taxi
* aproape 1 leu din 2 lei plătiţi de brăileni la maxi-taxi alimentează piaţa neagră a evaziunii fiscale
O analiză marca "Obiectiv Vocea Brăilei" a arătat că dimensiunea fenomenului evaziunii fiscale în piaţa locală este îngrijorătoare: aproape fiecare 1 leu din 2 lei încasaţi de şoferi ocoleşte zona ficalităţii. Un calcul simplu arată că, la nivelul lui 2014, cei 4 operatori maxi-taxi au declarat o cifră de afaceri netă cumulată la 7,9 milioane lei, ceea ce înseamnă încasări medii zilnice pe fiecare maşină undeva la 230 lei. De cealaltă parte, şoferilor de microbuze li se impune o normă zilnică de încasări care, în funcţie de traseu, pleacă de la 300 lei şi ajunge chiar şi la 600 lei. Numai dacă am lua în calcul o normă estimată de 300 lei/zi ar rezulta o diferenţă nefiscalizată de peste 2 milioane lei anual. O altă concluzie desprinsă în urma analizei raportărilor contabile anuale este aceea că patronii de maxi-taxi merg de ani buni pe pierdere sau declară profit aproape nesemnificativ, în paralel cu o creştere substanţială a datoriilor comerciale. În acest context, se ridică întrebarea justificată ce anume îi împinge pe patronii maxi-taxi să nu depună armele în sensul de a renunţa pur şi simplu la trasee dacă afacerea este neprofitabilă. Răspunsul cel mai plauzibil ar fi acela că adevăratul mobil este mai degrabă venitul nefiscalizat, adică banii încasaţi de la călători pentru care nu se eliberează bilete, sume impresionante care practic sunt ascunse de ochii Fiscului.