Omul bun şi statul strâmb | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Omul bun şi statul strâmb

Om bun. Ce mai reprezintă pentru societatea de astăzi conceptul "să fii bun"? Bun creştin, bun coleg, bun cetăţean, bun român. Om bun. Câţi dintre noi mai reuşim astăzi să fim buni! Buni în sensul acela atotcuprinzător al cuvântului, adică sinceri, corecţi, cu bun simţ, cinstiţi, curajoşi. Mai putem fi noi astfel, astăzi, în această societate care parcă are un singur scop: să "ucidă" omul bun din tine? În această societate anapoda, câţi dintre noi ne mai permitem "luxul" de a fi buni?

Cât de mult mai poţi respecta perceptele educaţiei sănătoase, când altele sunt legile care guvernează lumea din jurul tău! Cât de bun îţi mai e la îndemână să fii, când societatea actuală îţi arată, cu prisosinţă chiar, că pentru a-ţi fi bine, pentru a răzbi, trebuie să ştii şi să poţi să dai din coate, să calci peste alţii, să te laşi mânat de orgolii, să nu-ţi pese pe cine loveşti cu vorba, cu fapta. Că trebuie să linguşeşti, să mituieşti, să minţi, să te vaiţi chiar şi atunci când nu te doare. Să fii nesimţit, să ai tupeu, să-ţi urmăreşti doar interesul propriu. Să accezi, trebuie să intri benevol în troacă şi să mănânci cu porcii laolaltă. Altfel, nu contezi. În faţa autorităţilor, în afaceri, pe stradă, la şcoală, la spital, în trafic, e în detrimentul tău să fii un om bun. Întotdeauna ţi-o vor lua alţii înainte, întotdeauna vor prospera alţii pe spatele tău, întotdeauna vor trage alţii foloasele muncii tale.
Şi atunci, ce faci, tu, omule bun? Puţin câte puţin, începi să te schimbi. Începi să dai mită la poliţist, la comisarul Gărzii Financiare, la Mediu, la inspectorul de la Fisc, dai şpagă la doctor, la profesor, la nu ştiu ce funcţionar de la care ai nevoie de un aviz, o aprobare. Ajungi uneori şi să minţi, pentru că vezi cu ochii tăi cât de bine le e celor care primesc ajutoare necuvenite sau fentează statul la taxe şi impozite. Lucrezi la negru, încalci regulile, construieşti fără aprobare, cauţi tot felul de subterfugii şi te fofilezi. Iar, în final, constaţi că pur şi simplu ai şi uitat cum e să fii "bun". Că pur şi simplu lumea în care trăieşti nu te mai lasă să fii un om bun. Bun în sensul acela atotcuprinzător al cuvântului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro