• aceştia sunt Adrian Goanţă (PSD), Sorin Ioniţă (PNL), Adrian Traian (PNL) şi Lucian Căprariu (independent) • potrivit noii metodologii, observatorii vor asista la examen, dar nu vor mai putea da note candidaţilor
La cea mai recentă şedintă ordinară de Consiliu Local Municipal s-au stabilit consilierii care vor participa, în calitate de observatori, la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar din Brăila, sesiunea iunie-august. Astfel, titulari au fost desemnaţi: Adrian Goanţă (PSD), Sorin Ioniţă (PNL), Adrian Traian (PNL) şi Lucian Căprariu (independent). Supleanţi au fost desemnaţi Cornelia Neacşu (PSD) şi Claudia Bucur (PNL). Precizăm că reprezentanţii CLM au fost aleşi prin vot secret.
Prin noua metodologiei reprezentanţii autorităţilor locale nu mai mai sunt membri în comisiile de concurs şi vor participa doar în calitate de observatori.
“Observatorii asistă la activităţile comisiei, dar nu se implică în examinarea şi evaluarea candidaţilor. În schimb, observatorii pot face sesizări scrise privind corectitudinea organizării şi desfăşurării concursului”, se precizează în metodologia de concurs.
Concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitare debutează pe 17 iulie, cu proba scrisă (testul grilă). În perioada 19-31 iulie se vor desfăşurarea probele de evaluare a CV-ului şi interviul, precum şi soluţionarea eventualelor contestaţiilor. Rezultatele finale se vor afişa până la data de 2 august, cel târziu.
Potrivit anunţului publicat de Inspectoratul Şcolar, în această sesiune au fost scoase la concurs 53 de posturi - 24 posturi director şi 29 posturi directori adjunct, pentru 44 de unităţi de învăţământ - 7 licee, 32 de şcoli şi 5 grădiniţe.