Obscuritatea totală a PNL-ului

Hodoronc-tronc, ca omul trezit brusc din somn după o lungă noapte de confuzii, Crin Antonescu şi-a acordat singura coardă de la alăuta lui de "ispravnic" penelist şi-a glăsuit gutural, cum ştie el, cu capul adus puţin în piept şi figura montată în poza aceea hollywoodian-dâmboviţeană: "Sunt pentru suspendarea lui Traian Băsescu, când este posibilă şi necesară". "Altfel"-itatea lui Crin nu poate fi decriptată decât prin sintagma "pe-alăturea cu gardul", pentru că, orice sens sau direcţie am da viziunilor sepulcrale ale Antonescului, se vede clar, ca din elicopter, că bardul dreptei româneşti cântă la altă masă decât la cea politică. Concluzia ar fi aceasta: politica e lucru mare, dar mai mare e Crin Antonescu, şi, peste toate, mai mari sunt Dan, supranumit Felix, şi Ovidiu, poreclit Nuş.

De pe celălalt mal, copilul teribil al delirului politic românesc, Victor Ponta pe numele lui, are un moment de discernământ, se hotărăşte să rămână în parametrii optimi ai igienei mintale şi refuză acest alt - oare al câtelea? - "proiect" antonescian. Chiar i se adresează lui Crin cu o anumită compasiune, cu delicateţea omului sănătos în faţa unui om suferind, catalogând tema suspendării preşedintelui drept "o chestiune neserioasă". Chiar şi Varujan Vosganian, neatent, din fericire, de data aceasta la bâiguirile şefului, se axează pe tema alegerilor anticipate, adică duce problema în punctul unde ea devine serioasă.

Crin Antonescu, în opinia mea, a suferit o traumă care a declanşat în el procese ireversibile. Puternic tarat nu atât de insuccesul lui la prezidenţiale cât de succesul lui Băsescu, liderul PNL, dând senzaţia unei patologii care a evoluat rapid dinspre cronic spre acut, mută în permanenţă, obsesiv şi îngrijorător, orice temă, problemă sau realitate stringentă spre Traian Băsescu. El insistă, până la paroxism, pe identificarea Răului absolut într-o singură persoană. Asta indică, pe de o parte, o fixaţie îngrijorătoare, iar primii îngrijoraţi ar trebui să fie peneliştii din imediata lui vecinătate. Pe de altă parte, se relevă şi faptul că, de undeva, din spatele vanitosului Antonescu, nişte tipi îi administrează în permanenţă drogul anti-Băsescu, deturnându-i atenţia de la politică şi vârându-l iremediabil în jocul obscurantist al mişculaţiunilor care au creat, în România de după Revoluţie, sistemul ăsta care paralizează întreaga ţară şi-o face de neurnit din loc.
Spuneam, chiar înainte de alegerile prezidenţiale, văzând opţiunea politică a lui Crin - încă mă încăpăţânez să cred că a fost personală -, că PNL-ul se va rupe. Nu s-a rupt, dar nici nu mai e nevoie de aşa ceva. PNL-ul, la ora asta, este cel mai obscur partid, de nerecunoscut la nivelul reprezentării sociale, aberant în prestaţiile lui politice, cu totul pierdut într-un decor insesizabil, aglutinat în indistinct, incapabil de a ieşi din marasmul ideologic, iar mentorul exemplar al acestui proces de dezintegrare este nimeni altul decât Crin Antonescu.