Cine să îi răspundă acestei femei, cine să îi întindă o mână de ajutor când mii de familii sunt în aceeaşi situaţie?! Paradoxal, nu faptul că nu are ce pune pe masă (sunt obişnuiţi să se descurce şi cu mai puţin) a adus-o în starea aceasta, ci ruşinea şi teama. Ruşinea că din ajutorul de şomaj nu îşi mai poate plăti ratele la bănci, că a acumulat deja restanţe şi teama că într-o zi se va trezi cu executorul la uşă. Dezamăgirea că la ultima discuţie cu consilierul bancar, acesta, în loc să îi dea soluţii (iar femeia jură că a fost un client model, nu a întârziat nici măcar o dată cu plata până să devină şomeri), i-a vorbit în răspăr: "Păi, dacă v-aţi întins mai mult decât vă e plapuma!". "Ce plapumă, doamnă, (îmi explica femeia printre hohotele de plâns) că n-am făcut lux pe banii băncii, mi-am cumpărat un amărât de televizor, frigider şi maşină de spălat...". Acesta e doar un exemplu.
Un sfert dintre românii care au credite bancare nu au reuşit în primele luni ale acestui an să îşi achite ratele. Oficialii BNR spun că faţă de ianuarie 2009 numărul acestora este cu peste 35% mai mare şi că, la nivel naţional, vorbim deja de sute de mii de "rău platnici", persoane fizice sau juridice. Şi, pentru că în multe cazuri s-au depăşit deja termenele de graţie, băncile au demarat o serie de proceduri de executare silită. Cu fiecare zi ce trece, poveşti tot mai dramatice ies la iveală, bizara situaţie împărţind românii în două tabere: a celor care înţeleg drama şi a celor care se grăbesc să-i eticheteze: nesăbuiţi, lacomi, proşti, nesătui... Din punctul meu de vedere, înainte de a ne grăbi să deplângem sau să acuzăm aceste persoane, ar fi bine să analizăm cauzele şi să vedem cine sunt vinovaţii. Pentru că, să fie clar, ei nu sunt singurii responsabili!
Nu mă refer aici la "şmecheraşii" care din start au contractat creditele cu gândul de a "înţepa" banca şi nici la cei care s-au supraîndatorat pentru fiţe, pentru că sunt convinsă, sunt şi din ăştia. Mă refer la milioanele de români de bună credinţă care şi-au amanetat trei sferturi din leafă pentru o amărâtă de maşină de spălat, un frigider sau o casă. Ce e rău în asta? Ce e rău în a dori să îţi asiguri un minim de confort, atunci când munceşti pe brânci, contra unui salariu din care nici într-o mie de ani nu ai reuşi să economiseşti pentru a-ţi cumpăra un bun de valoare cu bani cash?! S-a exagerat? De acord! Dar cine poartă principala vină? Cine ne-a determinat, într-un fel sau altul, să trecem de la o extremă la alta, de la o teamă proverbială de bănci la o supraîndatorare? Băncile în primul rând şi guvernanţii în al doilea. Primele printr-o publicitate agresivă a "avantajelor" ce decurg în urma unei colaborări şi prin perpetuarea unei politici în dezavantajul economisirii, iar ceilalţi prin afişarea unor rezultate economice şi financiare spectaculoase. Ani la rând ne-au făcut să credem că mergem pe un drum bun, prosper şi că ar fi păcat să nu beneficiem de asta prin îmbunătăţirea propriilor condiţii de viaţă. Ne-au făcut să credem că nu există risc. Noi, ca fraierii, i-am crezut. Iar ei, beneficiind de lipsa noastră de educaţie financiară dar şi de "setea de a avea", reprimată în cei 40 de ani de comunism, ne-au împins la atâtea gesturi ce în final s-au dovedit a fi necugetate.
