Dacă ne place să recunoaştem sau nu, Brăila nu este recunoscută doar ca Oraşul cu salcâmi, aşa cum l-a descris Mihail Sebastian, ci mai mult ca oraş de cuţitari. Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu întrebată în diverse zone ale ţării dacă este adevărat că la noi, la Brăila, la tanti Elvira, umblăm înarmaţi şi ne căsăpim pe stradă, dacă mai există clanuri de mafioţi sau dacă ne rezolvăm conflictele ca pe vremea lui Terente, ca nişte cuţitari. La drept vorbind, nu prea îţi pică bine să arunci cu noroi în oraşul în care trăieşti şi munceşti, dar, nici nu poţi să ignori adevărul. Realitatea confirmă că, în oraşul de la Dunăre, aici, unde pe vremuri trăiau în bună înţelegere români, ruşi lipoveni, greci, evrei, maghiari, armeni, turci, germani, ucraineni, bulgari, italieni, ţigani, aceştia din urmă şi-au cam făcut întotdeauna dreptate ca la uşa cortului. Dar, nu despre nişte puradeii care ciordesc câteva fructe de pe tarabă sau depre cei care ne buzunăresc fără ruşine prin mijloacele de transport în comun vreau să vorbesc, ci despre noua generaţie de cuţitari, despre cei care au început să facă legea în oraşul nostru, sub privirile nepăsătoare ale cetăţenilor sau ale organelor de ordine.
Săptămâna trecută, un adolescent de 15 ani, elev în clasa a IX- a la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, un adolescent liniştit, pasionat de automobilism, a fost atacat cu bestialitate, ziua în amiaza mare în faţa unei alte unităţi de învăţământ de prestigiu din oraş, la Colegiul Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” de către doi tineri de etnie romă, aşa cum le place să li se spună, care i-au cerut bani şi ţigări. Băiatul venise după ore la colegiul aflat la o aruncătură de băţ de Palatul Administrativ şi într-o zonă intens circulată de pe Calea Călăraşilor pentru a se întâlni cu un prieten, care urma să iasă de la cursuri, când a fost tăiat cu cuţitul în coapsa piciorului, la mică distanţă de artera femurală. Tânărul a fost înjunghiat în plină zi, în apropierea unei staţii de autobuz, în faţa paznicului unităţii şcolare, dar nimeni nu a intervenit. Nimeni nu i-a dat o mână de ajutor şi nici nu a sunat la 112, astfel încât a fost nevoit să traverseze strada aşa cum a putut şi să se urce într-un mijloc de transport, pentru a ajunge la spital...
În editorialul de săptămâna trecută spuneam că ne-am dezumanizat, că nu mai avem răbdare şi nu mai reuşim să fim pe aceeaşi frecvenţă cu oamenii de lângă noi. Spuneam atunci, că moartea jurnalistei Cristina Ţopescu ne-a dat încă o lecţie despre singurătate şi prietenie. Incidentul din faţa Colegiului Murgoci, care a fost precedat de alte câteva incidente similare chiar în aceeaşi zi, dar despre care nimeni nu a spus şi nu a făcut nimic, pentru a împiedica o eventuală tragedie, reprezintă o lecţie despre omenie. O lecţie despre cum ar trebui să ne purtăm cu semenii noştri, pe lângă care trecem absenţi, absorbiţi de ecranele telefoanelor pe care le butonăm sau de grijile cotidiene.
La capătul unui bulevard pe care poliţiştii comunitari se plimbă doi câte doi sau îşi beau cafelele fără griji, aşteptând să se termine încă o zi de muncă, un adolescent a fost înjunghiat în plină stradă, dar nimeni nu a intervenit. Elevii sunt agresaţi în timp ce intră sau ies din unităţile de învăţământ pentru că nu le dau ţiganilor bani sau ţigări, dar nimeni nu reclamă acest lucru şi nici nu face nimic pentru protecţia copiilor noştri. Cei doi huligani identificaţi de poliţişti pentru comiterea faptelor de săptămâna trecută sunt minori, cu vârstele de 10, respectiv 17 ani. Ei nu au văzut niciodată cum arată prin interior un colegiu naţional, dar ştiu că îi pot ataca oricând pe elevii care îi trec pragul, pentru că nimeni nu le face nimic. Ei sunt noua generaţie de cuţitari ai Brăilei! Trist!
