O lucrare de trei zile, pentru un “coşmar” de zece ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O lucrare de trei zile, pentru un “coşmar” de zece ani

• a fost nevoie de o intervenţie la sistemul de canalizare care a durat doar câteva zile, pentru a înlătura pericolul de inundaţii ce îi stresează de ani de zile pe locatarii zonei de sud a cartierului Radu Negru • oamenii au făcut nenumărate sesizări pe această temă, însă au fost luaţi în serios abia după ce s-au dus cu jalba-n proţap peste consilierii locali • lucrările, executate în regie proprie de CUP “Dunărea”, au costat circa 20.000 lei, însă, pentru ca pericolul să fie complet îndepărtat, mai e nevoie de o intervenţie majoră, evaluată la 100.000 lei • e nevoie de toate acestea, deoarece sistemul de canalizare din zonă fie a fost prost conceput, fie a fost executat în bătaie de joc, în urmă cu câţiva ani

 

A fost nevoie de o lucrare derulată pe parcursul a doar câteva zile pentru a se pune capăt calvarului pe care îl îndură de ani de zile numeroşi locatari ai zonei de sud a cartierului Radu Negru. După cum vă informam într-un articol publicat la începutul acestei luni, pentru câteva zeci de familii domiciliate în Radu Negru, pe capătul dinspre şoseaua de centură al unor străzi precum Castanului, George Enescu sau Nicolae Titulescu, fiecare ploaie era un adevărat coşmar. Din cauza canalizărilor prost concepute, dar şi a faptului că nivelul străzilor în cauză este mai înalt decât cel al curţilor, apa pluvială refula din gurile de canal şi provoaca inundaţii. Chiar şi când nu ploua foarte mult, familiile care locuiesc în zona respectivă trebuia să lupte cu disperare pentru ca apa să nu le pătrundă în casă. Oamenii se plângeau că situaţia durează de mai bine de zece ani, de când străzile în cauză au fost “modernizate”. Modernizarea a însemnat atât extinderea reţelei de canalizare cât şi refacerea fundaţiei şi asfaltarea părţii carosabile. Din păcate, s-a dovedit de la bun început că lucrarea a avut deficienţe de proiectare, din moment ce supraînălţarea străzilor a făcut ca multe gospodării să rămână la o cotă inferioară. Proiectanţii au socotit, probabil, că sistemul de canalizare îşi va face treaba eficient, astfel încât apa din curţile situate sub nivelul străzii să fie drenată fără probleme. Realitatea a dovedit, însă, că nu e chiar aşa, din moment ce canalizarea nu face faţă, iar apele pluviale dau pe dinafară, inundând străzile şi mai apoi curţile oamenilor. Evident că, din moment ce canalizarea era copleşită la cea mai mică creştere de debit, nici apa care se aduna în curţi, nu putea fi preluată de sistemul de canalizare. Astfel, pe timp de ploaie, curţile erau “asediate” din două direcţii: atât de apa care refulează din gurile de canal din stradă, cât şi de apa care se scurge în mod natural de pe acoperişurile caselor. 

Locatarii au făcut, ani de zile, sesizări către Primărie şi Compania de Utilităţi Publice “Dunărea”, însă problema lor a fost tratată cu indiferenţă. Situaţia s-a schimbat abia după ultima şedinţă de Consiliu Local Municipal de luna trecută, când consilierul independent Lucian Căprariu a ridicat în plen problema cetăţenilor din zona inundabilă a cartierului Radu Negru. Mai mult, acesta a fost însoţit de câţiva dintre locatarii în cauză, care au solicitat de la aleşii locali să nu le mai trateze problema cu indiferenţă. Prezent la şedinţa respectivă, Ionel Avram, directorul economic al CUP “Dunărea”, a promis că se vor lua măsuri, în cel mai scurt timp posibil, pentru îndreptarea situaţiei. Au mai trecut, însă, câteva zile, timp în care şi cotidianul nostru a publicat un articol pe această temă, până când cei de la CUP “Dunărea” s-au apucat efectiv de treabă. Treabă care, surprinzător, a fost finalizată în doar 2 -3 zile. Cert este că, pentru prima dată după foarte mult timp, locatarii zonei nu s-au mai confruntat cu problema inundaţiilor, în timpul ploilor care au căzut la Brăila la sfârşitul primei săptămâni din luna octombrie.

 

Zeci de mii de lei pentru montarea unor conducte lipsă

Mirela Mitof, locatară a curţii de pe Str. George Enescu, nr. 143, una dintre persoanele cele mai afectate care au mers să îşi exprime nemulţumirea în faţa consilierilor locali, ne-a confirmat faptul că, la ultimele ploi, canalizarea din zonă nu a mai refulat. “Au făcut nişte săpături, la intersecţia străzii George Enescu cu strada Castanului, dar nu cine ştie ce. Au săpat un cămin şi două şanţuri de câte 10 metri spre stânga şi spre dreapta. Atât! În câteva zile au terminat şi au plecat. Pentru noi e bine că, la cât de mult a plouat în zilele de 7 şi 8 octombrie, nu ni s-au mai inundat curţile, dar nu ştiu dacă asta s-a întâmplat datorită ţevilor montate de ei în intersecţia asta sau pentru că au pornit din timp staţia de pompare de la marginea cartierului. Altădată, ploua afară, noi eram inundaţi, iar  staţia respectivă avea poarta închisă cu lacătul şi nu era nimeni care să dea drumul la pompe. Probabil că de data asta le-or fi pornit mai repede...”, ne-a spus, oarecum neîncrezătoare de lucrările făcute de CUP “Dunărea”, Mirela Mitof.

Conducerea CUP “Dunărea” ne-a dat, însă, asigurări că problema a fost rezolvată datorită intervenţiilor făcute asupra sistemului de canalizare din zonă. Astfel, am fost informaţi că s-a executat o legătură a colectorului de pe Str. Castanului cu colectorul de pe Str. Grigore Alexandrescu. Totodată, s-a făcut un nou cămin în intersecţia străzilor Castanului şi George Enescu, fiind refăcute gurile de scurgere stradale pentru preluarea apelor în respectivul cămin. În fine, conform informaţiilor oferite de CUP “Dunărea”, a mai fost amplasată o gură de scurgere stradală în zona cu cota cea mai joasă a trotuarului.

Se poate presupune, aşadar, din moment ce a fost nevoie de aceste intervenţii, că sistemul de canalizare din zonă fie a fost prost conceput fie a fost lăsat nefinalizat. Cert este că lucrările executate zilele trecute de CUP “Dunărea”, în regie proprie, au fost destul de costisitoare, investiţia ridicându-se la circa 20.000 lei (200 milioane de lei vechi n.n.), potrivit directorului economic Ionel Avram.

De ce a durat, totuşi, atât de mult până când s-au luat aceste măsuri, astfel încât oamenii din zonă să scape de grija inundaţiilor? Directorul general al companiei, Silviu Mangiurea, are o explicaţie: “A trebuit să luăm sistemul la verificat, din aproape în aproape, pentru a găsi acele legături lipsă din cauza cărora canalizarea nu îşi făcea treaba cu eficienţă!”. Verificările în cauză au început încă din vara anului trecut...

Chiar şi aşa, problema încă nu este rezolvată definitiv, în ciuda faptului că ultimele ploi n-au mai venit cu inundaţii. Conducerea CUP “Dunărea” ne-a precizat că, pentru a exista siguranţa că sistemul de canalizare nu va mai refula în timpul unor precipitaţii torenţiale, mai trebuie făcută o conexiune suplimentară a staţiei de ape uzate de la marginea oraşului cu canalul colector general. Lucrarea respectivă este evaluată la 100.000 lei şi va fi executată în perioada următoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro