O expoziție deosebită, găzduită de Muzeul Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O expoziție deosebită, găzduită de Muzeul Brăilei

• pe tot parcursul lunii octombrie, vizitatorii pot vedea portrete ale marilor dramaturgi ai lumii, în viziunea artistului Gabriel Rusu, grafician, caricaturist, scenograf • autorul a obținut Marele Premiu la Salonul Internațional de Caricatură de la Brăila, în anul 2019

 

Vernisată, zilele acestea, în grandioasa Sală „Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3), expoziția „Scenaissance. Mari dramaturgi ai lumii” va fi deschisă publicului brăilean până la finele lunii octombrie. Expoziția include portrete iscusit creionate ale marilor dramaturgi ai lumii - Sofocle, Euripide, Moliere, Corneille, Cehov, Bulgakov, Caragiale și mulți alții - în viziunea graficianului Gabriel Rusu, care a fost prezent, anul acesta, la ediția a XVIII-a a Salonului Internațional de Caricatură, de la Brăila (eveniment care s-a desfășurat, luna trecută, la noua Casă a Umorului Desenat, din cadrul Secției Artă a Muzeului Brăilei „Carol I”). Potrivit Elenei Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Secției Artă a Muzeului Brăilei, este vorba de „o expoziție extraordinară, cu portrete unice, care poate fi admirată la Muzeul Brăilei „Carol I”, sediul din Piața Traian nr. 3, la etaj, toată luna octombrie. Vă așteptăm cu bucurie!”.

Gabriel Rusu, autorul portretelor expuse la Muzeul Brăilei „Carol I”, este grafician, caricaturist, scenograf din Târgu Mureș, autor de coperte de carte, de ilustrație de carte, autor de afișe și calendare. Este, totodată, autor al albumului „Scenaissence. Mari dramaturgi ai lumii” (2021). Născut în anul 1969, în Sărmașu, județul Mureș, Gabriel Rusu a absolvit Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Secția Scenografie. A publicat caricatură în presa locală și centrală, iar lucrările sale au apărut în albume, în cataloage și în publicații din peste 40 de țări. Artistul are lucrări în muzee și colecții particulare din Europa, Asia și SUA. Participant la peste 40 de Saloane Internaționale, din 25 de țări de pe 5 continente, Gabriel Rusu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Federation of Cartoonist Organisations. A avut numeroase expoziții personale dintre care amintim pe cele de la Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Galeriile „Ștefan Luchian”, Botoșani; Teatrul Național Târgu Mureș; East European Cultural Center, Londra; Clubul Caricaturistilor București. A obținut peste 200 de premii naționale și internaționale dintre care amintim: Master Prize - Master Cup International Cartoon and Illustration Biennial Beijing, China (2007), Marele premiu „Grafis ludica”, Botoșani, România (2008), Marele premiu „Nicolae Claudiu”, Suceava, România (2009), Premiul I Baku, Azerbaidjan (2009), Marele Premiu „Golden Keg”, Presov, Slovacia (2015), Premiul I Citta di Trento, Italia (2018); Marele Premiu  la Salonul Internațional de Caricatură Brăila (2019), Marele Premiu la Festivalul „Constantin Tănase” Vaslui (2020), „Major of Legnica Award” Satyrykon, Polonia (2020), „Mărul de Aur”, Bistrița (2023), Golden Donkey Cartoon Award 2023, 64-th International Nasreddin Hodja Festival, Aksehir, Turcia (2023).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro