Mergi la conţinutul principal

O declaraţie pentru Unire ar putea fi semnată şi de consilierii municipali

• propunerea vine din partea consilierului municipal independent Lucian Căprariu, care a depus o adresă pe această temă pe 27 martie, în atenţia primarului Marian Dragomir • acesta a participat la mitingul pentru Unirea Moldovei cu România de la Chişinău, alături de alţi brăileni din Acţiunea 2012 şi Alianţa pentru Centenar • consilierul susţine că nu ştie dacă alţi membri ai CLM au iniţiative similare, aşa că i-a propus edilului-şef să prezinte vineri declaraţia consilierilor, pentru ca cei ce doresc, să o poată semna

 

Consilierii municipali brăileni ar putea semna o declaraţie simbolică privind unirea Moldovei cu România la şedinţa ordinară CLM, programată vineri, la ora 11:00, la CUP Dunărea. Propunerea vine din partea consilierului municipal independent Lucian Căprariu, care a ţinut totuşi să puncteze că nu ştie dacă mai există şi alţi consilieri ce au propus un asemenea gest, astfel că l-a rugat pe primarul Marian Dragomir să fie cel care prezintă declaraţia în plen, astfel încât doritorii să o poată semna.

“Domnule Primar şi stimaţi colegi consilieri, în anul Centenarului Marii Uniri, vă chem să fim solidari cu românii moldoveni din Basarabia, care/şi ai căror reprezentanţi în administraţia locală, primari şi consilieri în peste 120 de localităţi până acum, reprezentând 20% din localităţile Republicii Moldova, au semnat declaraţii simbolice de unire cu ţara mamă, România. (...) Şi ce gest de solidaritate mai bun este altul decât semnarea unei declaraţii asemănătoare de către consilierii locali din municipiul Brăila în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal Brăila din 30.03.2018, mai ales că astăzi, 27.03.2018, marcăm 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”, se arată în adresa depusă de Căprariu la Primărie.

Consilierul a participat şi la mitingul pentru Unire, ce s-a organizat zilele trecute la Chişinău, alături de mai mulţi brăileni, parte din Acţiunea 2012 şi Alianţa pentru Centenar, declarându-se profund impresionat.

“Eu colaborez de mult timp cu Acţiunea 2012, de când s-a înfiinţat. Am fost cu liderul Acţiunii, Ionuţ Valentin Iancu. A fost foarte frumos la miting. Emoţionat! Te bucuri când vezi atâţia oameni însufleţiţi. Au fost din Moldova, chiar cel mai departe am văzut oameni veniţi de la Timişoara, din Hunedoara, a fost un cor bărbătesc din Covasna, condus de un preot. Oamenii au fost în costume tradiţionale. A fost foarte frumos. De remarcat că, după ce s-a mai golit piaţa locul a rămas foarte curat. Erau doar câteva urme de la nişte baloane sparte. Deci la câte zeci de mii de oameni au fost - organizatorii au vorbit despre circa 40.000 - 50.000 şi cred că aşa au fost până la urmă -, totul a fost foarte civilizat”, a declarat Căprariu, cu precizarea că de la Brăila au fost în jur de 15 persoane la miting.

Reamintim că şi consilierul judeţean PMP Viorel Botea a depus o astfel de declaraţie simbolică pro Unirea Basarabiei cu România, ce ar putea fi pusă în discuţie şi eventual semnată de consilieri, tot vineri, la şedinţa ordinară a CJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro