Cazul a fost reclamat la Postul de Politie din comuna Maxineni si la medicul veterinar concesionar din aceeasi localitate. Ieri, adjunctul sefului de post, Nicolae Ardeleanu, precum si veterinarul Petrica Iuga se aflau la fata locului, pentru a face cercetari. "Se vor recolta probe si se vor trimite la laboratorul Directiei Sanitare Veterinare, de la Braila, pentru a se stabili daca animalul a fost otravit sau nu. Dupa emiterea buletinului de analiza se va sti ce fel de substante a ingerat acesta si daca otravirea a fost cauza mortii", ne-a declarat medicul veterinar.
Politistul din comuna era sceptic, insa, in ceea ce priveste varianta sustinuta de batrina. "Nu au fost gasite boabe otravite in zona unde se afla cadavrul animalului. Vom vedea daca varianta otravirii intentionate se confirma. Oricum, atit proprietarul vacii, cit si proprietarul gradinii sint pasibili de amenzi contraventionale. Batrina pentru ca a lasat vaca nesupravegheata, permitindu-i sa intre pe o proprietate privata, iar celalalt in cazul in care a otravit animalul cu buna stiinta", ne-a explicat adjunctul sefului de post.
Proprietarul gradinii lucreaza la un canton de pe malul Siretului si nu se afla in sat, in momentul documentarii noastre, pentru a-si putea exprima punctul de vedere. In schimb, fratele sau, Vasile Saghin, ne-a zis ca, desi este ingradita, respectiva gradina este frecvent "vizitata" de vitele satului, dar ca nu crede sa fi pus cineva otrava pentru uciderea animalelor. Urmeaza ca autoritatile sa faca lumina in acest caz.